ISSN 2457 - 3973

Trei persoane din Piatra-Neamţ şi Podoleni, acuzate de 21 de înşelăciuni prin metoda ”Accidentul”

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Piatra Neamț au probat activitatea infracțională a trei persoane cu vârste cuprinse între 26 și 38 de ani, din Podoleni și Piatra Neamț, bănuite de comiterea infracțiunii de înșelăciune prin metoda ”Accidentul”.

Investigațiile au relevat faptul că, în perioada 6 februarie – 5 martie 2019, cei în cauză ar fi săvârșit 21 de infracțiuni de înșelăciune prin metoda ’’ Accidentul’’, fiind bănuiți că   s-ar fi deplasat la persoane domiciliate pe raza municipiului Piatra Neamț și a altor localități limitrofe, de unde ar fi ridicat diferite sume de bani. Anterior, persoanele vătămate au fost contactate telefonic de către diferite persoane aflate în stare de deținere, incarcerate în alte cauze, care prin atribuirea unor calități mincinoase, le-ar fi indus în eroare, invocând faptul că un membru al familiei a fost implicat într-un accident rutier. În continuarea conversației telefonice, persoanelor vătămate le-au fost pretinse  sume de bani în vederea diminuării consecințelor legale sau medicale ale evenimentului.

Astfel, în baza unei înţelegeri avută în prealabil cu persoanele incarcerate, un bărbat de 38 de ani, din Piatra Neamț ar fi furnizat unei femei de 33 de ani, din Piatra Neamț, adresele persoanelor vătămate, de unde ar fi ridicat sumele de bani solicitate, fiind însoțită de un tânăr de 26 de ani, din Podoleni.

În vederea documentării activității infracționale, polițiștii Biroului de Ordine Publică Piatra Neamț au pus în aplicare un mandat de aducere privind femeia în cauză, iar în urma audierilor, față de aceasta a fost dispusă măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore.

Tânărul de 26 de ani este încarcerat în arestul I.P.J. Neamț, față de acesta fiind dispusă măsura arestului preventiv pentru 30 de zile, cercetat în altă cauză penală. Bărbatul de 38 de ani este încarcerat în Penitenciarul Vaslui, ca urmare a executării unei pedepse privative de libertate.

Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale și tragerii la răspundere penală a celor implicați.

Articolul anterior

Alertă falsă la podul de la Căprioara

Articolul următor

Tânără de 18 ani, din Neamţ, dispărută de 9 zile de acasă

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *