ISSN 2457 - 3973

Un adolescent şi un minor din Zăneşti au spart o biserică, un bar şi două locuinţe

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săvinești au fost sesizați, luni, cu privire la faptul că persoane necunoscute au pătruns într-un lăcaș de cult, din localitatea Zănești.

În baza activităților investigative realizate în cauză, polițiștii au reușit identificarea și depistarea persoanelor bănuite de comiterea faptei, un minor, în vârstă de 15 ani  și un tânăr, de 18 ani, ambii din localitatea Zănești, care în noaptea de 16 spre 17 ianuarie 2022, ar fi încercat să pătrundă, prin forțarea ușii de acces, în interiorul lăcașului de cult.

„În urma investigațiile efectuate a reieșit că, în cursul aceleiași nopți, cei doi ar fi pătruns în incinta unei societăți comerciale din Zănești, de unde ar fi sustras mai multe sticle de băuturi alcoolice și alte bunuri, fiind creat un prejudiciu de aproximativ 2.000 de lei. Totodată, în noaptea de 16 spre 17 ianuarie 2022, persoanele în cauză ar fi încercat să pătrundă, prin forțarea ușii de acces, în incinta unui alt lăcaș de cult din Zănești. De asemenea, prin escaladarea gardului, cei doi ar fi pătruns în curtea a două imobile din aceeași localitate și ulterior în incinta locuințelor, unde ar fi răvășit mai multe bunuri, moment în care au fost surprinși de persoanele vătămate, aceștia părăsind locul faptei”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, agentul principal Georgiana Puşcaşu.

Bunurile sustrase au fost recuperate de polițiști, fiind restituite persoanelor vătămate.

Cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind bănuiți de comiterea infracțiunilor de tentativă de furt calificat și furt calificat, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria  Piatra Neamț cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

Articolul anterior

A murit un renumit diplomat, născut la Piatra-Neamţ

Articolul următor

Accident cu 4 victime pe DN 12C la Bicazu Ardelean

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.