ISSN 2457 - 3973

Un biciclist a murit pe Ceahlău! Cobora în viteză, a căzut și și-a zdrobit capul! (foto)

Un biciclist în vârstă de circa 40 ani a murit, vineri, într-un accident produs pe drumul forestier Martin – zona Curmătura La Scaune, anunță Dispeceratul Salvamont.

La fața locului au intervenit salvamontiștii nemțeni care au făcut tot posibilul să îl readucă pe om la viață.

Leziunile suferite de victimă i-au fost fatale, chiar dacă purta cască de protecție.

”Salvamont Neamt a încheiat o intervenție în Masivul Ceahlău pe drumul forestier Martin – Curmătura La Scaune. Victima, un ciclist din Bistrița Năsăud, a pierdut controlul bicicletei, probabil din cauza vitezei și a suferit un traumatism cranio cerebral foarte grav. Din păcate, cu tot efortul depus, nu a răspuns manevrelor de resuscitare. Trupul a fost coborât în Durău, la Baza Salvamont, de unde va fi preluat de Institutul de Medicină Legală”, au declarat reprezentanții Salvamont.

Este al doilea deces produs în masivul Ceahlău, în cursul acestei săptămâni, după ce un bărbat a suferit un infarct în zona cascadei Duruitoarea.

Articolul anterior

Mugur Cozmanciuc: Guvernul PNL lansează mai multe programe pentru a sprijini antreprenorii români și dezvoltarea satului românesc

Articolul următor

O nouă ”explozie” de cazuri COVID în Neamț: 20 într-o zi!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *