ISSN 2457 - 3973

Un individ a fugit din zona carantinată Suceava la Bicaz! Abia revenise din Anglia…

Un individ recent întors din Anglia, domiciliat în comuna Moara – lângă orașul Suceava, a recurs la un gest inconștient care a creat emoții în rândul a zeci de oameni. La câteva ore după ce orașul Suceava și comunele limitrofe a ufost declarate carantinate, cu interdicțiile de rigoare, acesta a reușit să fugă și să vină la locuința părinților săi din Bicaz.

Vecinii părinților au sesizat acest lucru și au anunțat imediat la 112, iar polițiștii veniți la fața locului au constatat că se confirmă cele reclamate.

”Bărbatul a fugit din Suceava după ce orașul a fost carantinat. El era revenit din Anglia. A venit la Bicaz, la locuința părinților săi iar în urma unei sesizări a fost prins de polițiști. Aceștia l-au amendat și l-au predat polițiștilor din Suceava pentru a fi transportat la un centru de carantină”, a declarat prefectul George Lazăr.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Bicaz a comunicat că:” a fost înregistrat, la data de 02.04.2020. dosarul penal nr. 328/P/2020, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de dispozițiile art.352 alin.l C.pen., ca urmare a sesizării primite de la o persoană fizică, cu privire la faptul că, la un vecin de-al său, au venit, în noaptea de 01/02.04.2020, mai multe persoane cu un autoturism din comuna Moara județului Suceava, dintr-o zonă carantinată. Cu ocazia deplasării organelor de cercetare penală din cadrul Poliției Orașului Bicaz la fața locului, s-a constatat că, o persoană de sex masculin a venit în noaptea de 01/02.04.2020 din comuna Moara județului Suceava la părinții săi care locuiesc în orașul Bicaz. Persoana în cauză s-a întors de curând dintr-un stat al Uniunii Europene. Conform Ordonanței militare nr. 6/2020, pe lista localităților pentru care s-a instituit măsura de carantină figurează si comuna Moara, jud. Suceava. Urmare a plângerii înregistrate, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bicaz au dispus administrarea cu celeritate a probelor necesare lămuririi aspectelor sesizate”.

Din primele informații, individul nu avea simptome de coronavirus și a fugit din comuna Moara speriat că localitatea a fost închisă. A revenit la Moara dar direct într-un centru de carantină pentru 14 zile. Și, în afară de amendă și dosarul penal, va fi nevoit să achite și costurile carantinei .

Articolul anterior

Mocanu a demisionat! Dr. Apostoaie, noul manager al Spitalului Județean Neamț! Angajații spitalului: ”E jale! Ne ducem de râpă!”

Articolul următor

Dosar la DNA pentru noul manager al Spitalului Județean Neamț! Este trimis în judecată pentru corupție!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *