Premieră la Piatra-Neamţ: primii voluntari SVSU din istoria oraşului! Iată cine sunt!
Un tânăr beat din Târgu Neamţ aflat la volanul unui autoturism a luat „la ţintă” mai multe maşini parcate.
Tamponările s-au produs în seara zilei de 10 noiembrie, pe strada Aleea Zimbrului.
„În baza sesizării, la fața locului s-a deplasat echipa din cadrul formațiunii rutiere Târgu-Neamț care a identificat în proximitatea zonei persoana în cauză un bărbat în vârstă de 35 de ani, din aceeași localitate. Acesta, în timp ce conducea un autoturism pe strada Aleea Zimbrului, ar fi acroșat două vehicule care erau parcate. Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic rezultatul fiind de 1.21 ml/l alcool în aerul expirat”, a precizat IPJ Neamţ.
Tânărul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, unde în prezența cadrelor medicale a refuzat recoltarea acestora.
Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de refuz recoltare probe biologice.







