ISSN 2457 - 3973

Vasile Ouatu, înmormântat astăzi la Mănăstirea Bistrița

Vasile Ouatu ar urma să fie înmormântat, luni, în cimitirul Mănăstirii Bistrița, într-un cadru extrem de restrâns, potrivit normelor legale în vigoare.

Durerea copiilor săi este cu atât mai mare cu cât băiatul se află în autoizolare acasă iar fiica acestuia se află, potrivit unor surse, internată în Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț.

La funeralii vor fi prezenți doar frații celui trecut în veșnicie.

”Trupul neînsuflețit al tatălui și fratelui nostru,Vasile Ouatu,va fi înmormântat astăzi 23 martie 2020 în cimitirul Mănăstirii Bistrița, comună Alexandru cel Bun in condițiile restricțiilor severe impuse de situația de urgență în care cu toții ne aflăm. Chiar dacă nu-i putem fi alături in ultimul sau drum pe acest pământ, suntem recunoscători celor care vor păstra câteva momente de reculegere in amintirea unui om deosebit,care a trăit prin si pentru comunitatea din care a făcut parte,și care niciodată nu a rămas impasibil la nevoile celor din jurul său! Sa ne rugăm pentru sufletul lui,sa ne rugăm pentru noi toți,să ne rugăm pentru România! Dumnezeu sa-i ierte sufletul frumos”, a fost mesajul familiei îndurerate.

În vârstă de 70 ani, Vasile Ouatu a decedat, duminică, în Spitalul de Boli Infecțioase Iași, pe fondul complicațiilor apărute ca urmare a infectării cu Covid-19.

A fost confirmat pozitiv în data de 19 martie 2020 și în data de 20 martie 2020  transferat la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași. Pacientul avea afecțiuni cronice preexistente (diabet, hipertensiune arteriala). În urma anchetei epidemiologice nu s-a constat istoric de călătorie sau contact cu o persoană infectată”, au precizat reprezentanții Grupului de Comunicare Strategică din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Articolul anterior

S-au închis spații comerciale din Piața Centrală din Piatra-Neamț

Articolul următor

Policlinicile spitalelor SE ÎNCHID! Intervențiile chirurgicale SE SUSPENDĂ! Pacienții care nu sunt gravi, SUNT EXTERNAȚI!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *