ISSN 2457 - 3973

Vin portăreii la Spitalul Judeţean Neamţ! Un constructor şi-a luat înapoi uşile neplătite!

Situaţia de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ are accente tragi-comice. Şi dacă n-ar fi de plâns, ar fi de râs.

Datoriile lăsate în urmă sau acceptate tacit de fosta conducere a spitalului condus la situaţii de-a dreptul halucinante. Spre exemplu, un agent economic care a furnizat nişte uşi la compartimentul de sterilizare a Spitalului Judeţean a venit zilele trecute, a demontat uşile şi a plecat cu ele. Respectiva firmă a aşteptat în zadar să îi fie plătite bunurile de către Fundaţia pentru sprijinul Spitalului Judeţean ”Iustin Pârvu” şi a decis să şi le ia înapoi.

Moral, le dăm dreptate reprezentanţilor firmei însă legal ar fi fost de urmat alte căi, mai ales dacă există şi un contract la mijloc.

Interesant este cum şi cine le-a dat voie reprezentanţilor firmei să intre şi să demonteze uşile şi apoi să plece cu ele ca dintr-un sat fără câini. Asta în condiţiile în care spitalul are pază proprie.

Pe de altă parte, cine a permis reprezentanţilor fundaţiei să contracteze servicii în numele spitalului ca mai apoi acestea să nu fie plătite? Pentru că, în aceste condiţii, mâine ar putea apărea şi alţi furnizori de materiale şi servicii care să îşi ia bunurile neachitate înapoi.

Însă cum nimeni nu ştie câţi bani (nu cum) au fost strânşi în conturile fundaţiei, la fel nu se ştie ce cheltuieli au fost antamate în numele spitalului sau pe ce au fost cheltuite fondurile colectate.

Articolul anterior

Gheorghe Ştefan, trei ani cu executare în dosarul Microsoft!

Articolul următor

Primarul Dragoş Chitic susţine că Piaţa Centrală va fi inaugurată în septembrie 2016

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.