ISSN 2457 - 3973

Unde şi-au făcut culcuş în Piatra-Neamţ nişte conaţionali de la Târgu-Neamţ (foto-galerie)

Mai mulţi conaţionali veniţi la Piatra-Neamţ de la Târgu-Neamţ şi-au făcut culcuş sub mai multe spaţii de joacă pentru copii de pe B-dul Dacia.

Aici i-au găsit poliţiştii locali care au sesizat că se întâmplă ceva în neregulă acolo.

„Trei femei și un bărbat, care nu erau veniți să-și supravegheze copiii la joacă, ci se pregăteau de somn, protejați de ploaie, au fost identificați în perimetrul locului de joacă în cauză. Aceștia își amenajaseră deja culcușuri sub ansamblul de tobogane, împrăștiind în jur deșeuri textile și menajere. Toți au fost legitimați și somați să părăsească zona, nu înainte de a lăsa curățenie în urma lor”, au transmis reprezentanţii Poliţiei Locale Piatra-Neamţ.

În Piatra-Neamţ există un Regulament privind întreținerea și repararea locurilor de joacă, de agrement și mobilier urban aflate pe domeniul public și privat al municipiului, aprobat prin H.C.L. 121/2023.

Astfel, beneficiarii locurilor de joacă/spațiilor de agrement sunt copiii în vârstă de până la 7 ani cu însoțitor adult și copiii cu vârstă cuprinsă între 7 și 14 ani/utilizatorii cu vârsta mai mare de 12 ani (art. 2, pct. 5 – H.C.L. 121/2023).

–  Este interzisă aruncarea de deșeuri în interiorul și în proximitatea spațiilor de joacă/spațiilor de agrement (art. 5, lit. ”a” – H.C.L. 121/2023).

– Este interzisă staționarea grupurilor de persoane în perimetrul spațiului de joacă/agrement pentru alt motiv decât utilizarea corespunzătoare a locului de joacă/agrement (art. 5, lit. „n” – H.C.L. 121/2023).

– Este interzisă folosirea de către adulți a mobilierului urban din incinta spațiului de joacă/agrement, pentru servirea mesei (art. 5, lit „r” – H.C.L. 121/2023).

Articolul anterior

Deputatul Ciprian Şerban, ministru al Transporturilor: Drumul expres Piatra-Neamţ – Bacău face un pas înainte!

Articolul următor

Mai multe produse din Neamț pe rafturile Carrefour

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *