O patrulă din cadrul Biroului de Ordine Publică Roman a depistat în noaptea de 10 septembrie, în jurul orei 22:45, un şofer care efectua drifturi în parcarea unui supermarket. Oamenii legii au oprit autoturismul și
Un accident rutier extrem de grav s-a produs vineri, 4 septembrie, la Roman. O femeie în vârstă de 65 de ani a suferit leziuni severe după ce a fost lovită de un TIR. Traversare neregulamentară
În perioada 13–14 august 2026, platoul de la Curtea Domnească va deveni locul de întâlnire al sportului, educației și solidarității, prin desfășurarea proiectului "Mănuși pentru Viitor”. Acesta este organizat de și finanțat de Municipiului Piatra-Neamț.
ACS Delmadi Piatra-Neamț a bifat un nou rezultat promițător la Cupa României la înot. Competiția s-a desfășurat în perioada 17–19 iulie 2026 la Bazinul Olimpic din Târgu Mureș. Evenimentul a reunit la start 467 de
Clubul Sportiv Delmadi Piatra-Neamț a participat, în perioada 10–12 iulie, la Campionatul Național de Înot pentru Cadeți (12 - 13 ani), de la Oradea. La competiție au luat startul aproximativ 450 de sportivi, reprezentând 79
Ray’s Dance, performanță remarcabilă în Lotul Național de Dans Sportiv 2026. Academia este reprezentată în Lotul Național al României printr-o formulă record. Această prezență numeroasă reflectă dedicarea sportivilor. Fiecare oră petrecută în sala de antrenament
Sportivii clubului ACS Delmadi Piatra-Neamț au participat în acest weekend, 27–28 iunie 2026, la Campionatul Național de Înot pentru copii de 11 ani. Competiția s-a desfășurat în municipiul Reșița. Clubul nemțean a fost reprezentat de