Întrerupere temporară furnizare apă în sat Bălțătești, din comuna Bălțătești
Daniela Rotariu pregătește o nouă carte – „Dumnezeu pe înțelesul copiilor” – după cum ne-a declarat chiar autoarea cărţii.
După succesul poveștii cu rățușca Lina, scriitoarea Daniela Rotariu revine cu această nouă apariție editorială, dedicată copiilor și părinților deopotrivă.
„Această carte este o invitație într-o lume plină de lumină, bunătate și magie, unde cei mici descoperă iubirea și prezența lui Dumnezeu în viața de zi cu zi. Credința stă la baza fiecărei educații frumoase și sănătoase pentru un copil”, a transmis Daniela Rotariu.
Ilustrațiile cărţii, semnate de Alexandra Rotariu, vor transforma povestea într-o călătorie vizuală de neuitat, plină de culoare și emoție.
În centrul poveștii se află Sofia, o fetiță curioasă, care întreabă cu inocență: „Mamaie, unde stă Dumnezeu? Eu nu L-am văzut niciodată…”.
„Mamaia Geta îi răspunde cu blândețe și înțelepciune, arătându-i că Dumnezeu nu se vede cu ochii, ci se simte în inimă, în lumină și în bunătate. Astfel, copiii învață că fiecare gest de iubire face lumea mai strălucitoare. Învățătura cărții este simplă și plină de frumusețe: Dumnezeu e lumina din sufletul fiecărui copil, iar împreună putem face o lumină mare, mare de tot. Această carte este și un gest de iubire pentru mamaia Geta, bunica mea, care mi-a fost mereu alături și de la care am învățat cele mai prețioase valori în viață. O poveste caldă, blândă, cu ilustrații de vis, menită să aducă liniște, speranță și încredere în sufletul fiecărui mic cititor”, a mai spus Daniela Rotariu.