Campanie S.C. Salubritas S.A. Piatra-Neamţ: „Adoptă un suflet, schimbă o viață!”
Darius Vâlcov, cel despre care se spune că era eminența cenușie a Guvernului, ar fi demisionat, luni, din funcția de consilier onoric al prim-ministrului.
Se pare că Vâlcov a ales această soluție pentru a nu fi dat afară de Viorica Dăncilă, decizie care se prefigura încă de săptămâna trecută.
Pe 29 mai, la finalul şedinţei Comitetului Executiv Naţional al PSD, Viorica Dăncilă a declarat că nu a luat o decizie în ceea ce îl priveşte pe Vâlcov, dar că va discuta pe acest subiect.
„Nu am discutat încă despre acest subiect, vom avea şi acest subiect în discuţie”, spunea premierul și totodată președinte interimar al PSD, Viorica Dăncilă.
Darius Vâlcov a fost numit consilier al premierului Viorica Dăncilă în ianuarie 2018.
Demisia lui Vâlcov vine la câteva zile după ce un alt consilier al premierului, Anca Alexandrescu, a fost dată afară de Viorica Dăncilă. Astfel, primul-ministru se curăță de toți oamenii pe care Liviu Dragnea i-a plantat lângă ea pentru a o controla. Lista demiterilor nu se va opri aici și va coborî pe toate palierele.
Nici nemțeanca Oana Bulai nu se simte foarte confortabil mai ales că surse din apropierea Vioricăi Dăncilă spun că ar urma să fie demisă din funcția de consilier al primului-ministru. Asta pentru că Oana Bulai – membru al organizației PSD Neamț a ajuns în funcția de consilier al premierului cu sprijinul organizației, pe aceeași filieră Liviu Dragnea. Mai mult, Oana Bulai ar fi fost numită pe funcția de director al Societății Naționale a Sării ”Salrom” pe filiera politică Vâlcov – Dragnea.
Cele două funcții (de consilier al premierului și director al Salrom) au fost obținute legal de Oana Bulai, fiind vorba de negocieri politice. Însă dizgrația în care au căzut ”pionii” politici principali prin condamnarea lui Liviu Dragnea au condus la reconfigurarea tablei de șah! Jocul din PSD este în plină desfășurare, cu jucăcători care acum încearcă să schimbe tabăra sau să dea la schimb cai, ture sau nebuni pe pioni…









