O femeie în vârstă de 48 ani a fost accidentată luni, pe o trecere de pietoni de pe strada Orhei din Piatra-Neamț, de o șoferiță neatentă, în vârstă de 27 ani. Potrivit IPJ Neamt, victima a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență.
„Din cercetările efectuate a reieșit că, în timp ce o tânără de 27 de ani, din Piatra Neamț conducea un autoturism pe strada Orhei din Piatra Neamț, pe direcția de mers Pietricica – Dărmanești, a surprins și accidentat o femeie de 48 de ani, din Piatra Neamț, care era angajată regulamentar în traversarea străzii, pe trecerea pentru pietoni. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a pietonului, care a fost preluat și transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a foat testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamt, agentul șef adjunct Georgiana Moșu.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.