Campanie S.C. Salubritas S.A. Piatra-Neamţ: „Adoptă un suflet, schimbă o viață!”
A plecat dintre noi, la vârsta de 64 de ani, inginerul George Grigorean, un profesionist desăvârșit, coleg și prieten respectat în comunitatea tehnică și juridică a județului Neamț.
Absolvent al Facultății de Construcții în anul 1985, a activat ca inginer constructor în cadrul Trustului de Construcții Neamț (1985–1993), semnând, între altele, lucrări de referință pentru Piatra Neamț, precum clădirea Telecomunicațiilor (actualul sediu Telekom).
Din 1991 a fost expert tehnic judiciar, iar din 1999 practician în insolvență, dedicându-se cu profesionalism și echilibru domeniilor de specialitate. A condus timp de patru mandate (2007–2025) filiala Neamț a Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România (UNPIR), contribuind la consolidarea acestei profesii la nivel local și regional.
Om implicat și generos, George Grigorean a fost și președinte fondator al Clubului Rotary Camena Piatra Neamț, prin care a sprijinit numeroase acțiuni caritabile și educaționale.
Rămâne în amintirea celor care l-au cunoscut ca un om integru, echilibrat și dedicat valorilor profesiei și comunității.
Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu celui care a fost George Grigorean sunt așteptați la Biserica „Sf. Ioan Nou” – Maratei I, pe Str. Privighetorii nr. 1, unde va fi depus luni după-amiază.
Slujba de Priveghere va începe la ora 18:00, iar Slujba de Înmormântare va avea loc marți, la ora 12:00.









