Întrerupere temporară furnizare apă în sat Bălțătești, din comuna Bălțătești
Primăria Piatra-Neamţ a reziliat contractul cu BOLT pentru trotinete!
Anunţul a fost făcut, miercuri (24 septembrie), de primarul Adrian Niţă, în cadrul podcastului „Faţă în faţă” de la NewsallertPodcastStudio.
Edilul a precizat că motivele care au stat la baza rezilierii sunt multiple dar totodată pleacă şi de la tragedia produsă la mijlocul acestei luni, când un adolescent de 15 ani a murit după ce a căzut de pe o trotinetă închiriată.
„În primul rând, aceste trotinete nu sunt supuse conform legislaţiei unui control tehnic. O trotinetă care este defectă poate fi luată de un copil care nu ştie de aceste defecte. Plus că erau lăsate aruncate, aiurea, pe stradă sau pe spaţiul public”, a subliniat primarul municipiului Piatra-Neamţ.
„Avem 16.000 de copii, de minori în Piatra-Neamţ şi nu cred că aceste trotinete aduc vreun beneficiu”, a adăugat Adrian Niţă.
Acesta a precizat că rezilierea contractului a fost trimisă în urmă cu o săptămână.
„De la acel moment, în termen de trei zile trebuia sistată (de către BOLT) posibilitatea închirierii trotinetelor iar în termen de 15 zile, trebuie ridicate de pe domeniul public. Suma pe care trebuie să o returnăm în urma rezilierii este infimă”, a explicat primarul Adrian Niţă.
Reamintim că pe 13 septembrie, un copil a căzut de pe trotineta cu care circula pe strada Ştefan cel Mare din Piatra-Neamţ şi a intrat în comă.
Câteva zile mai târziu, părinţii acestuia au acceptat decuplarea de la aparatele care îl ţineau în viaţă şi donarea organelor către bolnavi aflaţi pe lista de aşteptare pentru transplant.
Seria accidentelor în care sunt implicate persoane care circulă pe trotinete devine îngrijorătoare atât în Neamţ cât şi la nivel naţional.
Anul acesta, în Neamţ au fost opt accidente grave în care au fost implicate persoane pe trotinete, dintre care şapte au fost rănite iar un copil a decedat.
Un alt copil în vârstă de 13 ani a murit, zilele trecute la Sibiu, după ce a stat mai multe zile în comă, în urma unui accident cu trotineta.
O femeie a fost accidentată mortal pe o trecere de pietoni din Bucureşti de un bărbat care circula pe trotinetă.
Podcastul „Faţă în faţă” la care a fost prezent primarul Adrian Niţă poate fi urmărit mai jos: