Şoferul care a comis accidentul cu 3 victime în Piatra-Neamţ era beat
Accidentul rutier de sâmbătă dimineaţă din Piatra-Neamţ, soldat cu 3 victime, a fost produs de un şofer beat. Tânărul în vârstă de 18 ani abia luase permisul de conducere. După o noapte de beţie, acesta
Un şofer din Dumbrava Roşie a fost prins de două ori băut la volan în aceeași seară. Mai exact, în decurs de două ore şi jumătate, individul a fost tras pe dreapta de poliţişti pentru
Un accident rutier grav a avut loc marți după-amiază pe drumul național DN 15, la Dumbrava Roşie. Evenimentul a fost anunțat prin apel la numărul unic de urgență 112, în jurul orei 15:40. Intervenție rapidă
Compania Județeană APA SERV S.A. anunță intervenții programate la conducta magistrală de transport în data de 31 martie 2026. Din cauza lucrărilor de reparații, furnizarea apei potabile va fi afectată prin presiune redusă sau întrerupere
Comuna Dumbrava Roşie va beneficia de aproape 9 milioane lei pentru modernizarea şi asfaltarea unor străzi în comuna Dumbrava Roşie, a anunţat preşedintele PNL Neamţ, secretarul de stat George Lazăr. "Astăzi, alături de doamna primar
Compania Judeţeană APASERV SA anunţă beneficiarii săi că, în vederea executării unor lucrări de reparatii pe conducta magistrala DN 400 mm, va întrerupe furnizarea apei potabile in ziua de JOI, 16.06.2016, intre orele 08:00 -
Compania Judeţeană APASERV SA, anunţă beneficiarii săi că, din cauza unei avarii survenita pe magistrala de aductiune DN 500 mm in Piatra Neamt, pe b-dul Traian in zona blocului A8 , se va furniza apa




| L | Ma | Mi | J | V | S | D |
|---|---|---|---|---|---|---|
| 1 | 2 | |||||
| 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 |
| 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 |
| 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 |
| 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 |
| 31 | ||||||