Expoziție foto-documentară ”Doamnele Moldovei” organizată în cadrul Zilelor Cetății Neamț
ISSN 2457 - 3973
Reconversia profesională susținută din fonduri europene va crește șansele românilor pe piața muncii - a declarat deputatul Mugur Cozmanciuc (PNL Neamţ). "Prin Programul european Educație și Ocupare, derulat până în 2027, Ministerul Investițiilor și Proiectelor
PSD Neamţ a avut, luni (13 martie 2023), sub semnătura preşedintelui interimar Daniel Vasilică Harpa, o primă reacţie oficială, după condamnarea definitivă a lui Ionel Arsene. Într-un comunicat de presă, remis Newsallert.ro, se vorbeşte de
Ministerul Educației prelungește termenul depunerii de proiecte pentru „Dezvoltarea serviciilor de educație timpurie complementare”, finanțat din Planul Național de Redresare și Reziliență, până la data de 28 martie 2023. 103 milioane de euro se vor
Copiii trebuie protejați! Astăzi am participat la lansarea ”Ghidului privind prevenirea situațiilor de violență asupra copiilor și tinerilor din centrele rezidențiale”, care a fost realizat în baza raportului realizat de colegii din Senat din Comisia