Având în vedere neacumularea apei în rezervorul din care se realizează alimentarea cu apă potabilă a utilizatorilor din Comuna Ruginoasa, în vederea refacerii rezervelor de apă, Compania Județeană APA SERV SA va fi pusă în
Piața Ștefan cel Mare va fi din nou gazda distracției în noaptea dintre ani, într-o atmosferă vibrantă și plină de energie! Marcăm intrarea în Noul An împreună, în centrul orașului, bucurându-ne de muzică și de
Pirotehniştii din cadrul ISU Neamţ au intervenit, miercuri (27 decembrie), în pădurea din satul Poiana - comuna Brusturi, pentru asanarea unei zone de bombe şi grenade. Pompierii au fost solicitaţi de un bărbat care a
Mii de oameni au fost prezenţi la a 53-a ediţie a Festivalului de datini şi obiceiuri "Steaua sus răsare", organizat de Centrul pentru cultură şi arte "Carmen Saeculare" Neamţ. Parada formaţiilor participante a animat întreg
O femeie în vârstă de 51 ani, din comuna Pângăraţi, a fost accidentată de un autoturism în timp ce încerca să traverseze DN 15 printr-un loc nepermis, în localitatea Stejaru. "Din primele cercetări efectuate de