Campanie S.C. Salubritas S.A. Piatra-Neamţ: „Adoptă un suflet, schimbă o viață!”
Echipa pirotehnică a intervenit, duminică, în comuna Vânători Neamț, pentru asanarea mai multor elemente de muniție.
Este vorba de două bombe de aruncător de calibru 60 milimetri, o grenadă de mână defensivă și opt cartușe de calibru 7,92 mm.
„Muniţiile descoperite provin din Al Doilea Război Mondial și au fost descoperite de un bărbat de 51 ani, cu ajutorul unui detector de metale în pădurea Braniște. Echipa pirotehnică, cu ajutorul echipamentelor și procedeelor specifice, a cercetat zona pe o suprafață de 500 m.p. Nu au fost descoperite alte elemente de muniție”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa.
Muniţiile descoperite au fost ridicate, transportate și depozitate, în condiții de siguranță, într-un un depozit special amenajat pentru a fi ulterior distruse.








