ISSN 2457 - 3973

Deputatul Ciprian Şerban (PSD Neamţ): „Este exclus ca nevaccinații să își plătească spitalizarea!”

„Este exclus ca nevaccinații să își plătească spitalizarea!”, a declarat deputatul Ciprian Şerban (PSD Neamţ).
Afirmaţia parlamentarului social-democrat vine în contextul aprobării iminente a obligativităţii certificatului verde la serviciu.
„În PSD nu acceptăm discriminarea și îndemnarea la ură și dușmănie între români. Ne opunem categoric amendamentului PNL de obligare a persoanelor nevaccinate să-și plătească spitalizarea, în situația infectării cu SARS-CoV-2. PNL trebuie să revină asupra acestui amendament! Obligând persoanele nevaccinate să își plătească spitalizarea în caz de infectare, nu vom face altceva decât să contribuim la creșterea numărului de cazuri grave și de decese, pentru că cei care au contractat boala nu vor merge la spital la primele simptome, ci vor aștepta până când va fi prea târziu. Deși este o boală nouă, COVID-19 este o boală infecțioasă și este o urgență medicală care trebuie tratată ca toate urgențele medicale”, a precizat Ciprian Şerban.
Deputatul PSD Neamţ a adăugat că tratamentul este gratuit și așa trebuie să rămână.
„Cetățenii români plătesc asigurări de sănătate. Au dreptul să beneficeze, și vaccinații, și nevaccinații, de aceleași servicii medicale. Nu avem niciun drept să recurgem la o asemenea segregare! Nu vom face altceva decât să continuăm să menținem o tensiune socială, care aduce cu ea dușmănie între cele două categorii, vaccinați și nevaccinați, adâncind în mod iresponsabil ruptura din societatea românească. Avem nevoie, mai mult ca oricând, de solidaritate socială, de recuperarea credibilității, avem nevoie să revenim la normalitate”, a mai spus deputatul Ciprian Şerban (PSD Neamţ).

Articolul anterior

Bombe descoperite cu detectorul de metale lângă Târgu Neamţ

Articolul următor

Clădirea Poştei Piatra-Neamţ, monument istoric, intră după 11 ani în reabilitare

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *