În cadrul ședinței cu directorii din 12 octombrie 2017, unde se prezintă Starea învățământului pentru anul școlar 2016-2017, Florentina Moise, directorul Casei Corpului Didactic Neamț a prezintat raportul de activitate al instituției.
CCD derulează activități de perfecționare în tot județul, venind în sprijinul personalului din învățământul preuniversitar nemțeam și prin cele 6 filiale și 32 C.D.I.-uri.
Între altele, Florentina Moise a mulțumit pentru interesul acordat respectării transparenței instituționale.
“Mă bucur că împreună cu dumneavoastră am putut fi liantul între comunitatea locală și școală, pentru înțelegerea importanței formării profesionale și a implementării acestuia, feed-back-ul fiind concretizat în numărul de aproape 11.000 colegi din sistemul de învățământ preuniversitar. Am avut o ofertă diversificată cu multe cursuri acreditate, avizate, autorizate, prioritare ale Ministerului Educației Naționale, activități metodico-științifice și culturale. Un alt obiectiv atins a fost încheierea unor parteneriate pentru sporirea calității actului didactic. Le mulțumesc celor care cred în formarea și perfecționarea continuă, și mă bucur că prin implicarea dumneavoastră, noi, ca instituție, ne bucurăm de acest parteneriat. Numărul de profesori cu statut de formator a crescut la 123 formatori, iar oferta din anul acesta școlar va fi implementată cu formatori de cea mai mare calitate. Ne bucurăm ca instituție de eligibilitatea a două proiecte europene, Casa Corpului Didactic Neamț fiind beneficiar în parteneriat cu Consiliul Județean Neamț. Pentru a veni în sprijinul cadrelor didactice și elevilor din zonele defavorizate, Casa Corpului Didactic Neamț în parteneriat cu Consiliul Județean Neamț, a câștigat în luna august 2017, două proiecte cu finanțare europeană: MADRE – Motivarea și Ameliorarea Didactică a Responsabililor Educaționali, STEFAN – Susținerea Transversală a Educației prin Acțiuni în județul Neamț, care urmează a fi implementate. Totodată se preocupă pentru pregătirea continua a tuturor cadrelor didactice, devenind partener în proiectul cu finanțare europeană „Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți” (CRED). Pentru pregătirea profesională a profesorilor de limbi străine, Casa Corpului Didactic Neamț a implementat un proiect -parteneriat strategic Erasmus+, K2, nr. 2015-1-RO01KA201-015266, Innovation de pratiques didactiques pour une education humaniste moderne”, a declarat Florentina Moise, directorul Casei Corpului Didactic Neamț.