ISSN 2457 - 3973

Bărbat din Vânători-Neamţ în stare extrem de gravă după ce a luat foc rulota în care se afla

Un bărbat din Vânători-Neamţ este în stare extrem de gravă după ce rulota în care se afla a luat foc sâmbătă – 8 noiembrie.

La faţa locului au intervenit pompierii militari din Târgu Neamţ, pompierii voluntari din comună şi cadre medicale de la ambulanţă.

„Până la sosirea pompierilor, din interiorul rulotei s-a autoevacuat un bărbat. Acesta prezenta arsuri pe o suprafață mare a corpului, fiind preluat de echipajul de la SAJ și ulterior transportat la CPU Târgu-Neamț. Bărbatul, în vârstă de aproximativ 45 de ani, cu arsuri de gradul II și III pe 90% din suprafața corpului, a fost preluat și transportat de echipajul SMURD Terapie Intensivă Mobilă la Unitatea de Primiri Urgenţe Piatra-Neamț”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, căpitanul Irina Popa.

O femeie în vârstă de 76 de ani, care a suferit un atac de panică, a fost asistată medical de echipajul SMURD și ulterior transportată la spital.

Pompierii au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului în urma căruia au ars rulota și o parte din gardul gospodăriei.

Articolul anterior

Întrerupere temporară furnizare apă în comuna Vânători-Neamţ

Articolul următor

Mesajul ministrului Ciprian Şerban (deputat PSD Neamţ) cu prilejul Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *