Atenţie, şoferi! De astăzi a fost inversat sensul unic pe strada Alexandru cel Bun din Piatra-Neamţ!
O tragedie fără seamăn s-a abătut asupra unei familii din satul Mastacăn, comuna Borlești. Un înger blond a fost chemat la Dumnezeu mult prea devreme.
Elena Ioana Filip avea 27 de ani, multe vise și toată viața înainte. Potrivit fostei diriginte a fetei, o boală cruntă a secerat-o însă fără milă. A dus această povară cu demnitate, ba mai mult i-a încurajat în permanență pe cei din jurul ei.
”Era de un bun simț deosebit, era o luptătoare și își ajuta toți colegii. Nu știu să se fi certat vreodată cu cineva. În clasa a 10-a a întrerupt liceul pentru a lucra în Italia și pentru a-și susține financiar familia. Apoi, în 2010 s-a întors acasă și a continuat liceul, a avut această ambiție. Cu banii strânși în Italia și-a deschis o mică afacere în Borlești. Avea un prieten cu care spera să se mărite și să trăiască toată viața. Apoi a aflat de boală… A luptat până la capăt cu demnitate”, a declarat, pentru newsallert.ro, Luminița Măzăreanu, diriginta ei de la Liceul Tehnologic ”Dimitrie Leonida” Piatra Neamț.
Elena Ioana a decedat pe 11 iunie, în Italia, cu doar câteva zile înainte să împlinească 27 ani. Ultimul mesaj al ei, către toți cei care au cunoscut-o este sfâșietor:
”AMINTITI-VA DE MINE ASA CUM ERAM! IERTATI-MA DACA V-AM GRESIT SI PTR CA NU AM AVUT TIMP SA SPUN TUTUROR CELOR CEI IUBESC SAU I-AM CUNOSCUT CAT DE FRUMOSI SI SPECIALI SUNTETI PTR MINE. VA MULTUMESC PTR CA FIECARE DINTRE VOI ATI FOST PARTE DIN VIATA MEA! AICI ESTE STATIA MEA , UNDE DUMNEZEU VREA CA EU SA COBOR. NU PLANGETI NU FITI TRISTI EU MA VOI RUGA PTR VOI IAR CAND DOMNUL VA DORI VA VOI ASTEPTA SA FIM DIN NOU IMPREUNA! NU VA SPUN ADIO, VA IMBRATISEZ CU SUFLETUL SI VOI RAMANA CU VOI CEI CE MA IUBITI PTR TOTDEAUNA! IONELA ELENA”
Trupul fetei a fost adus, duminică, acasă, la Borlești pentru ca toți cei care au cunoscut-o să își ia adio de la ea.
Dumnezeu sa o ierte!
41 Comments
Dumnezeu sa te ierte draga mea colega. ..O sa ne lipsesti foarte mult
NU AM CUVINTE . DUMNEZEU SA ODIHNEASCA.
Dumnezeu sa te ierte fata draga 🙁
DUMNEZEU SA O ODIHNEASCA IN IMPARATIA LUI INTR-UN LOC LUMINOS !!!!!!
Condoleante familiei..Dumnezeu sa o odihneasca..
Dumnezeu sa o ierte!!!!!!!!!!!!!!! 🙁
Dumnezeu sa o odihneasca an pace
Dumnezeu sa te erte ionela
Dumnezeu sa o ierte!
Dumnezeu sa o aiba in pace…condoleante fam.indurerate.
Dumnezeu sa te ierte
Dumnezeu sa o aiba in pace…condoleante fam.indurerate.
Dumnezeu sa te odihneasca in pace si sincere condoleante familiei .Mama Zina fii tare…..
Dumnezeu so odihnească a fost o persoana drăguță
O lecție! Odihnește te in pace suflet drag! Dumnezeu sa te ierte ! Condoleanțe familiei!
Dumnezeu sa o ierte si condoleante familiei indurerate!!!!
„BUNUL DUMNEZEU si MANTUITORUL IISUS HRISTOS”sa te ierte si sa-ti daruiasca odihna vesnica in randul celor drepti suflet drag.”SINCERE CONDOLIANTE FAMILIEI INDOLIATE „sa gaseasca puterea de a merge mai departe,sa se roage pentru sufletul lor drag,la domnul plecat.
Condoleante familiei..Dumnezeu sa o odihneasca în pace!
ODIHNA VESNICA
Dumnezeu so ierte
Dumnezeu sa te ierte ! .. . 🙁 🙁
Dumnezeu să o odihnească în pace!
Dumnezeu sa o ierte
Dumnezeu sa o ierte,pe 11 eu am avut ziua de nastere,suncere condoleante
Dumnezeu sa te ierte ionela! Ai fost o fata nemaipomenita,buna,sufletista si frumoasa! Nu te vom uita niciodata..
Dumnezeu sa o ierte 🙁
Dumnezeu sa o ierte…:((
Dumnezeu sa o ierte ce e frumos si bun place si lui Dumnezeu
Dumnezeu sa te odihneasca in pace condoleante familei
Dumnezeu sa te erte
DUMNEZEU SÃ O IERTE.
SÃ-I FIE ȚÃRÎNA UȘOARÃ ȘI CONDOLEANȚE FAMILIEI ÎNDURERATE!!! 🙁
Dumnezeu sa te ierte
dumnezeu sa te ierte nu am cuvinte
Esti asa cum putine persoane sunt, cuvin tele ar fii prea putin sa te pot descrie. Esti exemplul meu de viata. NU o spun acum , am spus-o la multe persoane chiar si tie din prima clipa cand te-am cunoscut! Te iubesc Sufletel
Dumnezeu sa o ierte!!!!
Dumnezeu sa te ierte 🙁
Stiu ca iti doreai o fetita stiu ca iti doreai sa fii cu cel cel iubesti stiu ca iti iubeai familia si prieteni m ai mult decat pe tine stiu ca ai vrut sa fii cu noi stiu ca vei ramane cu noi vesnic si m ai stiu ca esti exemplul multora de bunatate perseverenta iubire altruism
cuvintele sunt prea sarace
Golul lasat de tine este infinit
Asi vrea macar ptr o clipa sa te strang in brate si sa simt inimioara ta frumoasa
Asi vrea sa urlu asi vrea sa fii fost eu in locul tau
Ma rog sa ne vedem foarte curand sa raman vesnic langa tine inger frumos
Unde esti tu inger frumos te cautam printre lacrimi imi amintesc sucuriile noastre si lungiile povesti te iubesc si o sa esti modelul meu de viata
Am cunoscut o acum cativa ani, eram la autogara iar cineva imi furase abonamentul, eu plangeam de disperare ca nu am bani sa imi iau altul si nu stiam cum sa ii zic tatei care oricum nu avea bani ptr un altul. Ionela m-a dus pana acasa desi aveam si adidasi rupti si haine saracacioase, si seara pe la ora 9 a sunat la poarta si mi-a adus un abonament nou! Niciodata nu I-am multumit ptr ca de multe ori gaseam cate o sacosa cu mancare in gard. ..acum incerc sa ii urmez exemplul si sa ajut si eu pers care au nevoie. ..ionela odihneste-te in pace. Sa stii ca ti-am multumit in gand de fiecare data. Imi pare tare rau ca nu am putut sa iti fiu alaturi pe ultimul drum! Dumnezeu te-a luat la El ptr ca are nevoie de ingeri!
Dumnezeu sa te erte,si sa odihnesti in pace!!;((
Dumnezeu sa te inerte ingerule….