Ciupercile – între viață și moarte! (partea a II-a)

Toată lumea cunoaşte faptul că ciupercile otrăvitoare sunt mortale, de foarte multe ori. Important este de reţinut că şi ciupercile comestibile pot provoca intoxicaţii, în anumite cazuri. Ciupercile comestibile, fie ele de cultură sau de pădure, la fel ca şi alte alimente, pot provoca intoxicaţii la unele persoane sensibile la anumite substanţe, pe care alţi consumatori le suportă fără probleme. Ciupercile pot fi consumate ca aliment dietetic deoarece nu conţin amidon, iar grăsimile sunt prezente în cantităţi reduse şi numai sub formă combinată. Aşa cum am specificat în materialul precedent, ciupercile mai conţin apă, substanţe organice şi săruri minerale. La 100 g de ciupercă uscată, avem apă 80-90 %, săruri minerale 0,5-1,5 % şi substanţe organice 7-16 %, din care: proteine, albumine, substanţe azotate, glucide, substanţe lipsite de azot, lipide, acizi organici, enzime, vitamine, uleiuri eterice,  etc.

În mod obişnuit, ciupercile toxice pot provoca în urma consumului, tulburări digestive, iar în anumite cazuri, sindroame foarte grave.

Debutul intoxicaţiei este rapid, de la 30 minute la câteva ore de la consumarea ciupercii şi se manifestă prin greaţă, stări de vomă, salivaţie abundentă, dureri abdominale violente, diaree puternică – uneori cu sânge şi mucozităţi, modificarea ritmului cardiac şi a tensiunii arteriale, transpiraţie, uscarea mucoaselor, tulburări ale sistemului nervos. Aceste simptome pot avea gravitate şi durată variabilă. La copii, simptomele sunt mai puternice, adeseori instalându-se coma hepatică de multe ori cu sfârşit letal. Remisia conţinutului stomacal poate fi rapidă şi totală, uneori, intoxicaţia lăsând sechele definitive, în funcţie de cantitatea de ciupercă consumată şi de reacţia persoanei la toxinele produse de ciupercă. În cazul ciupercilor otrăvitoare (mortale), primele simptome apar după mai multe ore (chiar după 17 zile) şi prezintă manifestări hepatice, renale, care sunt fatale. Intoxicaţiile mortale se semnalează târziu (simptomatologia apare târziu).

Ciupercile considerate în mod tradiţional comestibile, se consumă de foarte mult timp şi riscul este mic pentru apariţia unor intoxicaţii grave sau letale (mortale). Dacă se constată apariţia simptomelor descrise mai sus se apelează urgent salvarea, deoarece este necesară intervenţia specialistului.

Până la sosirea medicului se poate încerca evacuarea conţinutului stomacal prin provocare de vărsături prin gâdilarea omuşorului. Persoana intoxicată trebuie să bea 2-3 litri de apă pe care o va elimina prin vărsătură provocată. Procedura se poate repeta până ce apa care este evacuată din stomac este curată. Se poate face şi o clizmă sau se administrează un purgativ salin, de tipul sare amară sau sulfat de sodiu. Se vor administra intoxicatului 4-5 tablete de cărbune medicinal şi ceai rece, preferabil din trifoi roşu sau coada calului. Este necesară evacuarea totală a conţinutului stomacal pentru ca toxinele eliberate de ciupercă să nu fie absorbite în sânge. Intoxicatul va fi transportat la spital însoţit de toţi cei care au consumat ciuperci, chiar dacă nu prezintă semne de intoxicaţie.

De-a lungul timpului, ciupercile şi-au câştigat mulţi prieteni şi duşmani, oamenii fiind atraşi de acest „cadou gustos” al naturii. În acelaşi timp, pericolul apariţiei unor intoxicaţii atârnă deasupra capului culegătorilor şi consumatorilor asemenea unei „săbii a lui Damocles”.

Clusius, părintele MICOLOGIEI (ştiinţa despre ciuperci), primul care a avut pretenţii ştiinţifice în descrierea ciupercilor, afirmă la finele studiului (secolul XV-XVI): „rog cititorul să nu fie contrariat de faptul că nu îmi comunic impresiile despre gustul ciupercilor descrise, dar eu însumi n-am mâncat ciuperci niciodată şi întotdeauna m-am ferit de ele”.

Întrebarea firească „cine sau ce dă această intoxicaţie”, uneori mortală chiar în doze foarte mici a unor specii de ciuperci, a găsit un răspuns în cercetările de laborator care au evidenţiat prezenţa în ciuperci a unei mari varietăţi de ALCALOIZI (substanţe bazice azotate), cu acţiune toxică asupra celulei vii.

Acţiunea alcaloizilor este specifică, astfel că şi intoxicaţiile cu diferite specii de ciuperci care îi conţin, provoacă simptome caracteristice grupate în „sindromuri” a căror denumire a fost preluată de la ciupercile care le provoacă.

Ciupercile otrăvitoare sunt foarte periculoase şi amintesc faptul că substanţele otrăvitoare ale speciei „Amanita phalloides (amatoxinele), au un efect de 500 de ori mai puternic decât cianura şi că o singură pălărie de ciupercă are destulă otravă pentru a omorî mai mulţi oameni.

Din punct de vedere fiziopatologic, se înregistrează următoarele sindromuri:

* Sindromul muscarinic – numit şi sindromul colinergic sau sudoral, care se datorează unor de ciuperci din speciile Inocibe şi Clitocibe. Alcaloidul incriminat este „muscarina”, cu o structură asemănătoare „acetilcolinei”, dar şi „acidului ibotetic”, „muscimolului” şi „muscalolului”. Acţiunea este de tipul excitantă a vagului, conducând la inhibarea şi oprirea inimii, constricţia bronhiilor, mărirea peristaltismului intestinal şi a secreţiilor şi contractarea pupilei (miosis).

Simptomele intoxicării cu Amanita muscaria apar la o oră de la consum şi se manifestă cu: diaree, ameţeală, delir, un fel de beţie numită „beţia muscarinică” (unele popoare – tibetanii, de exemplu, mănâncă ciuperca proaspătă pentru a se îmbăta), vomă, urmată de o toropeală, care indică sfârşitul tulburărilor grave. În majoritatea cazurilor, consumatorul scapă cu viaţă. În caz de moarte, rigiditatea cadaverică dispare rapid, faţa decedatului fiind acoperită cu pete violacee şi mici hemoragii punctiforme, caractere comune la toate otrăvirile cu ciuperci. Peste 90 % din otrăvirile mortale cu ciuperci se datoresc speciei Amanita phalloides, numită popular „ciuperca albă” care conţine cel puţin doi alcaloizi: phaloidina şi amanitina, precum şi o fitotoxină numită phalia. Aceasta mai poartă numele de amanito-hemolizina şi are proprietatea de a dizolva ţesutul (stroma) globulelor roşii eliberând hemoglobina. Moartea se produce în a 5-a şi a 10-a zi.

Tratamentul antidotic este de competenţa medicului specialist şi cuprinde administrarea de  „atropină” până la dispariţia sindromului colinergic, putându-se practica şi spălături stomacale, când cantitatea de ciuperci consumate a fost mare.

* Sindromul panterian – numit şi sindromul atropinic sau micoatropinic, este determinat de Amanita muscaria (pălăria şarpelui, muscariţa) şi Amanita pantherina (buretele pestriţ, buretele bălos). Alcaloizii toxici sunt muscarina, muscazona, muscimolul alături de acidul ibotetic care are o structură asemănătoare glutamaţilor, cu efecte asupra Sistemului Nervos Central asemănătoare LSD-ului.

Aceste toxine declanşează sindromul după aproximativ două ore, cu acţiune antispastică la nivelul tubului digestiv, a căilor biliare şi urinare, încetinesc evacuarea gastrică, diminuă secreţiile gastrice, salivare, lacrimare, sudorale. Apare apoi agitaţie, furie, halucinaţii, convulsii şi midriaza.

Ca prim ajutor, se aplică spălături gastrice. Atropina este contraindicată, deoarece agravează tulburările neuropsihice.

* Sindromul resinoidian – numit şi indigest sau holeriform precoce, este produs de diverse toxine, in funcţie de specia de ciupercă, ducând în principal la iritaţia mucoasei digestive, asemănătoare cu iritaţia provocată de purgativele drastice.

* Sindromul narcotinian – cauzat de o serie de alcaloizi ca: psilocina, psilocibina, baeocistina, norbaeocistina, serotonina etc., cu acţiune psihotropă şi efecte asemănătoare celor descrise la LSD (dietilamida acidului lisergic). O menţiune specială: majoritatea acestor alcaloizi se distrug prin fierbere !

* Sindromul coprinian – se declanşează după consumarea ciupercii numită „popenchi” (Coprinus atramentarius). Substanţa incriminată este „coprina” care hidrolizează în stomac la acid glutamic şi 1-aminociclopropanol, inhibând acetaldehid dehidrogenaza – enzimă ce metabolizează alcoolul. Se instalează un efect „antalcool” (antabuz) ce determină vasodialtaţie generalizată şi colaps, la 30-60 de minute de la ingestia de alcool.

* Sindromul giromitrian – numit şi helvelian sau hemolitic, este cauzat de „giromitrină”, ce provine de la Giromitra esculeta, denumită popular zbârciog sau ciuciulete. Giromitrina provoacă intoxicaţii numai anumitor persoane, imprevizibile. Substanţa este foarte solubilă în apă, are efect hemolizant, antagonist al vitaminei B₆ şi a acidului folic, este neurotoxică, hepatotoxică, putând cauza hepatita toxică fatală, nefrită interstiţială, tulburări gastro-intestinale, fiind şi o substanţă cancerigenă. În ciupercă s-a mai identificat şi „acidul helvelic”, responsabil de producerea sindromuluim hemolitic.

* Sindromul orleian – produs de o serie de compuşi ca: orelanină, orelină, orelinină, toţi prezentând efecte nefrotoxice.

* Sindromul faloidian – numit şi sindrom holeriform tardiv, cu incubaţie lungă, provocat în 80 % din cazuri de Amanita phalloides (ciuperca albă, buretele viperei), Amanita virosa, Amanita verna. Sindromul este deosebit de important prin frecvenţa şi gravitatea intoxicaţiilor – 90 % din intoxicaţiile grave sunt mortale. Sindromul este produs de amatoxine (amanitine, amunarina, acidul amanulinic, proamanulina, aminina) şi falotoxine ( faloidina, faloina, profaloina, falocidina, falocina, falisacina, falisina), care, prin acţiuni complexe, duc la grave tulburări gastro-intestinale, leziuni hepatocelulare prin alterarea reticulului endoplasmatic, degradarea membranei lizozomilor cu eliberarea enzimelor hidrolitice, leziuni renale şi hepatice prin blocarea ARN-polimerazei – deci a sintezei proteinelor şi lopoproteinelor, conducând la steatoză hepatică. Dacă intoxicatul supravieţuieşte, urmează o fază parenchimatoasă (hepatopatie, tubulonefrită, manifestări neurologice). Steatoza centrobulbară toxică, evoluează fie spre vindecare completă, fie spre citoliză masivă sau moarte.

Primul ajutor nu vizează evacuarea tubului digestiv – deoarece perioada de latenţă fiind lungă, simptomele apar târziu, când stomacul (intestinul) a fost deja evacuat normal. Intoxicatul necesită internarea de urgenţă pentru corectarea dezechilibrelor biologice grave, care pun în pericol viaţa. Încercările de neutralizare a toxinelor prin seroterapie, nu a dat rezultate la om.

Ciupercile care atacă ţesuturile (care produc sindromul faloidian) sunt foarte periculoase, întrucât simptomele apar după digerarea completă a ciupercii, toxinele fiind absorbite integral din tubul digestiv, semnele intoxicaţiei apărând la 6-36 de ore de la consum cu: senzaţie de vomă bruscă incoercibilă, diaree asociată cu colici intestinale, frisoane, „obraji supţi”, cearcăne, angoasă (stare generală fizică şi psihică rea, care se manifestă prin tulburări neurovegetative: eritem, paloare, transpiraţii, uscăciunea mucoaselor, tahicardie ori bradicardie, palpitaţii şi, în cazuri extreme, angor, spasme digestive, tremurături etc. – bolnavul fiind lucid. În această fază pericolul mortal îl reprezintă pierderea apei din organism, bolnavul trebuind să fie transportat de urgenţă la spital.

Primul ajutor constă în învelirea bolnavului într-o pătură călduroasă şi i se va administra apă rece. Nu trebuie provocată voma, întrucât accentuăm pierderea de lichide. Dacă bolnavul trece de această fază critică, după câteva zile de relativă ameliorare, urmează a doua fază periculoasă: organele atacate de toxine (ficatul, rinichii, inima) încep să cedeze, putând surveni hepatita, blocajul renal şi tulburări de circulaţie. Aproximativ 90 % din aceste cazuri sunt mortale, dar dacă bolnavul beneficiază de specialitate şi tratament corespunzător, are mai multe şanse de a scăpa cu viaţă.

Ciupercile care atacă sistemul nervos (sindromul sudorian) aparţin genului Inocybe şi Clitocybe. Simptomele apar după 20-30 de minute de la consumarea ciupercii – uneori după 1-3 ore şi se traduc prin: obraji înroşiţi, salivaţie, stare de tensiune interioară, călduri, pupile contractate, transpiraţie, tulburări de vedere, diaree şi vomă. Evoluţia depinde de cantitatea de ciupercă consumată. Antidotul specific este „Atropina”.

Primul ajutor constă în provocarea vomei (bolnavul va primi apă călduţă cu săpun sau sare), administrare de purgative, cărbune medicinal – tablete sau pulbere suspendată în apă călduţă.

Continuare în materialul următor.

– // –