Senatorul Eugen Țapu-Nazare a declarat, miercuri, după aprobarea moțiunii de cenzură inițiată de social-democrați, că ”PSD nu poate depăși granița propriilor interese. Pentru ei, românii nu contează”.
Senatorul liberal susține că, prin depunerea moțiunii de cenzură și votul de astăzi, din Parlament, PSD a demonstrat, dacă mai era nevoie, că singurul lor scop este să frâneze dezvoltarea României și să-și pună la adăpost proprii baroni.
Pentru PSD nu a contat că, în trei luni, Cabinetul Orban a reparat erorile grosolane făcute de ei în cei trei ani de guvernare și că a reușit să-și impună propria agendă. O agendă care a însemnat ieftinirea combustibililor, cu efecte directe asupra economiei, dar și a nivelului de trai, investiții majore în infrastructură, inclusiv demararea drumului expres Piatra Neamț – Bacău. Cabinetul Orban a gândit proiecte serioase, care pot fi realizate cu atragerea de fonduri europene, a majorat pensiile românilor și salariile profesorilor, iar peste 60.000 de elevi vor beneficia de o masă caldă. Liberalii au tăiat pensiile speciale și au dorit alegerea primarilor din două tururi de scrutin, o midalitate democratică pentru ca votul cetățenilor să fie unul reprezentativ”, a declarat senatorul PNL Eugen Țapu-Nazare.
Viceliderul grupului PNL din Senat consideră că rapiditatea și consecvența cu care s-au luat aceste măsuri, ”a speriat PSD, care se teme că o confruntare în două tururi va duce la scăderea numărului de primari și a influenței în teritoriu”.
”PSD a preferat să dea jos guvernul, să stopeze evoluția pozitivă a României decât să piardă privilegii și avantaje de grup. Prin căderea Cabinetului Orban, poate PSD consideră că a înregistrat o victorie, dar este numai o victorie de etapă, pentru că românii cu siguranță vor sancționa incompetența și lipsa lor de viziune și vor aprecia liberalismul, care înseamnă proiecte, dezvoltare și respect față de oameni”, a mai spus senatorul liberal Eugen Țapu-Nazare.