Preşedintele PNL Neamţ, primarul Laurenţiu Dan Leoreanu, a salutat rezultatul alegerilor prezidenţiale din România şi a transmis un mesaj de unitate şi colaborare. "A fost un an greu, în care Romania a fost dezbinată și
Deputatul Adrian Ciobanu (PNL Neamţ) anunţă o nouă investiție pentru comuna Ceahlău: bani europeni, energie verde, costuri mai mici și un pas hotărât spre viitor. Primarul Dumitru Coroamă a fost prezent, alături de parlamentarul nemţean,
Într-o lume care pare din ce în ce mai tulburată, atât din punct de vedere economic, cât și social, avem nevoie de stabilitate, unitate, pace socială și predictibilitate. Dacă ne uităm la rezultatele sondajului publicat,
"România trebuie să meargă înainte și nu trebuie să o lăsăm pe mâna oportuniștilor și a neaveniților". Acesta este mesajul pe care preşedintele interimar al PNL Neamţ, primarul Laurenţiu Dan Leoreanu, l-a transmis la Regionala
Biroul Permanent Judeţean (BPJ) al PNL Neamţ a fost dizolvat, marţi seara, la cererea preşedintelui interimar Laurenţiu Leoreanu, au precizat surse pentru Newsallert.ro Astfel, BPN are în componenţă membri noi din rândul cărora ar urma
"Eficientizarea statului trebuie să pornească de la vârf, de la cele mai importante instituții publice: Parlament, Guvern și ministere!" Adirmaţia îi aparţine deputatului Adrian Ciobanu (PNL Neamţ) şi vine în contextul disponibilizărilor anunţate la Senat,
Cei 14 consilieri judeţeni ai PNL Neamţ şi-au preluat, vineri (25 octombrie), mandatele cu care au fost învestiţi de nemţeni şi au jurat că vor îndeplini cu bună credinţă tot ce le stă în putere
Deputatul Laurenţiu Dan Leoreanu, preşedintele interimar al PNL Neamţ, a dezavuat "dispreţul din partea PSD" cu privire la pensiile militarilor. Parlamentarul nemţean a subliniat că PNL şi-a asumat proiectul prin care sunt rezolvate nedreptăților la
Decizia Curţii Constituţionale a României privind interzicerea candidaturii Dianei Şoşoacă la preşedinţia României este un atac la democraţie - a declarat senatorul Eugen Ţapu-Nazare (PNL Neamţ). "Ziua în care democrația este amputată! Fan Diana Șoșoacă?
Președintele PNL Nesmț, deputatul Laurentiu Dan Leoreanu a depus în Parlament, alături de colegii liberali, o nouă inițiativă legislativă care va veni în sprijinul pensionarilor. "Pensionarii, oamenii care au muncit onest și au construit România
Cei aproape 1.200 de delegați liberali din toată țara reuniți în Consiliul Național al PNL au votat în unanimitate pentru ca Nicolae Ciucă să reprezinte partidul în alegerile prezidențiale din 24 noiembrie. Alături de Nicolae
"Pensiile militarilor sunt o prioritate!", a declarat deputatul Laurenţiu Dan Leoreanu, preşedintele interimar al PNL Neamţ. Parlamentarul a subliniat implicarea preşedintelui PNL, Nicolae Ciucă, cel care i-a solicitat ministrului Finanțelor, liberalul Marcel Boloș, promovarea unei
Unul dintre momentele mult aşteptate pe scena politică românească este apariţia cărţii autobiografice a generalului (r) Nicolae Ciucă, preşedinte al PNL. Subiectul a fost dezbătut în diverse moduri, în ultimele luni, atât de societate civilă
Partidul Național Liberal și Ministerul Finanțelor, condus de liberalul Marcel Boloș, au decis implementarea a două măsuri de stimulare fiscală menite să sprijine aproape 900.000 de antreprenori români și 850.000 de cetățeni, într-un efort de
Deputatul Laurenţiu Dan Leoreanu (preşedintele PNL Neamţ) a anunţat, vineri, un set de zece direcţii prioritare în zona econimică. Parlamentarul nemţean a subliniat că "Partidul Național Liberal a fost, este și va fi mereu orientat