Etichetă: PNL Neamţ

Eugen Țapu-Nazare (PNL): Măsuri esențiale pentru sprijinirea antreprenorilor și cetățenilor

Eugen Țapu-Nazare (PNL): Măsuri esențiale pentru sprijinirea antreprenorilor și cetățenilor

Partidul Național Liberal și Ministerul Finanțelor, condus de liberalul Marcel Boloș, au decis implementarea a două măsuri de stimulare fiscală menite să sprijine aproape 900.000 de antreprenori români și 850.000 de cetățeni, într-un efort de

Deputatul Laurenţiu Leoreanu (preşedintele PNL Neamţ) anunţă zece direcţii prioritare în zona economică

Deputatul Laurenţiu Leoreanu (preşedintele PNL Neamţ) anunţă zece direcţii prioritare în zona economică

Deputatul Laurenţiu Dan Leoreanu (preşedintele PNL Neamţ) a anunţat, vineri, un set de zece direcţii prioritare în zona econimică. Parlamentarul nemţean a subliniat că "Partidul Național Liberal a fost, este și va fi mereu orientat

Laurenţiu Dan Leoreanu, numit preşedinte interimar al PNL Neamţ

Laurenţiu Dan Leoreanu, numit preşedinte interimar al PNL Neamţ

Deputatul-primar Laurenţiu Dan Leoreanu a fost numit de Biroul Politic Naţional al PNL în funcţia de preşedinte interimar al organizaţiei PNL Neamţ. Decizia a fost luată luni (12 august) în cadrul unei şedinţe în care

Conducerea organizaţiei PNL Piatra-Neamţ, în frunte cu Andrei Carabelea, a fost destituită!

Conducerea organizaţiei PNL Piatra-Neamţ, în frunte cu Andrei Carabelea, a fost destituită!

Biroul Politic Judeţean al PNL Neamţ a luat primele măsuri, după alegerile locale din 9 iunie. Aşa cum era de aşteptat, conducerea PNL Piatra Neamț, în frunte cu Andrei Carabelea, a fost destituită! Decizia pare

George Lazăr: PNL Neamţ a obţinut cel mai bun scor politic la alegerile locale, din toate timpurile

George Lazăr: PNL Neamţ a obţinut cel mai bun scor politic la alegerile locale, din toate timpurile

PNL Neamţ a obţinut cel mai bun scor politic la alegerile locale din toate timpurile. Prin cei 41 primari, liberali se situează pe prima poziţie în judeţul Neamţ. De asemenea, PNL Neamţ are 14 consilieri

George Lazăr (președinte PNL Neamț): Condamnăm ferm agresiunea împotriva primarului de Borlești comisă de un candidat PSD

George Lazăr (președinte PNL Neamț): Condamnăm ferm agresiunea împotriva primarului de Borlești comisă de un candidat PSD

Un fapt fără precedent s-a produs sâmbătă în comuna Borlești. Primarul liberal George Bogdan Mutu a fost lovit în plină stradă de un membru și candidat al PSD la Consiliul Local al comunei Borlesti. Este

Comunicat de presă: Lansarea candidaților PNL, eveniment de excepție la Roman

Comunicat de presă: Lansarea candidaților PNL, eveniment de excepție la Roman

Într-o atmosferă electrizantă, în fața a aproximativ 1000 de romașcani, liberalii Laurențiu Dan Leoreanu și George Lazăr și-au lansat candidaturile la Primăria Municipiului Roman, respectiv la Consiliul Județean Neamț. Laurențiu Leoreanu și-a prezentat și echipa

Primarul Elena Chiriţescu (PNL), unul dintre cei mai performanţi edili din judeţul Neamţ

Primarul Elena Chiriţescu (PNL), unul dintre cei mai performanţi edili din judeţul Neamţ

Primarul comunei Dumbrava Roşie, Elena Chiriţescu (PNL), este unul dintre cei mai performanţi primari din judeţul Neamţ. Este doar unul dintre motivele pentru care preşedintele PNL Neamţ, George Lazăr, şi întreaga echipă liberală o susţine

De ce preşedintele PNL Neamţ, George Lazăr este cel mai bun candidat pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Neamţ

De ce preşedintele PNL Neamţ, George Lazăr este cel mai bun candidat pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Neamţ

Ne aflăm la debutul campaniei electorale pentru alegerile locale. La „startul” competiţiei s-au înscris mai mulţi candidaţi, reprezentanţi ai partidelor politice din Neamţ. Dintre aceştia, se remarcă în mod deosebit un om: avocatul George Lazăr! 

George Lazăr (preşedinte PNL Neamţ): CNAIR va ridica restricţiile de tonaj pe DN 15 – Bicaz – Poiana Largului, ca urmare a intervenției mele!

George Lazăr (preşedinte PNL Neamţ): CNAIR va ridica restricţiile de tonaj pe DN 15 – Bicaz – Poiana Largului, ca urmare a intervenției mele!

Începutul de săptămână vine cu o veste bună din partea preşedintelui PNL Neamţ, secretarul de stat George Lazăr, pentru toţi transportatorii, în special pentru cei de pe Valea Muntelui! Toate restricţiile de tonaj pe drumul

Bogdan Buhuşanu: Proiectul PNL al drumului expres Piatra-Neamţ – Bacău, vital pentru dezvoltarea comunei Podoleni!

Bogdan Buhuşanu: Proiectul PNL al drumului expres Piatra-Neamţ – Bacău, vital pentru dezvoltarea comunei Podoleni!

Proiectul liberal al drumului expres Piatra-Neamţ - Bacău este vital pentru dezvoltarea comunei Podoleni - a declarat Bogdan Buhuşanu, candidatul PNL Neamţ pentru funcţia de primar al comunei. Bogdan Buhuşanu a explicat că drumul expres

George Lazăr: Ca preşedinte al CJ Neamţ, împreună cu primarul Carabelea, realizez drumul expres Piatra-Neamţ – Bacău şi varianta ocolitoare

George Lazăr: Ca preşedinte al CJ Neamţ, împreună cu primarul Carabelea, realizez drumul expres Piatra-Neamţ – Bacău şi varianta ocolitoare

George Lazăr (PNL Neamţ): Ca preşedinte al CJ Neamţ, împreună cu primarul Andrei Carabelea, voi realiza drumul expres Piatra-Neamţ – Bacău şi varianta ocolitoare a oraşului   Preşedintele PNL Neamţ, secretarul de stat George Lazăr,

Cosmin Bălan (PNL Neamţ), soluţia câştigătoare pentru toţi locuitorii comunei Alexandru cel Bun

Cosmin Bălan (PNL Neamţ), soluţia câştigătoare pentru toţi locuitorii comunei Alexandru cel Bun

Cosmin Bălan este soluţia câştigătoare a PNL Neamţ pentru funcţia de primar al comunei Alexandru cel Bun. În vârstă de 42 ani, Cosmin Bălan este un om de afaceri de succes, în comparaţie cu actualul

Ana Buştihan, primarul liberal care continuă alături de George Lazăr proiectele de modernizare ale comunei Grinţieş

Ana Buştihan, primarul liberal care continuă alături de George Lazăr proiectele de modernizare ale comunei Grinţieş

Ana Buştihan este un primar cu care PNL Neamţ se mândeşte! Cu o experienţă de 30 ani în administraţie, edilul comunei Grinţieş a reuşit în ultimii patru ani să implementeze o serie de proiecte importante

Ministerul liberal al Educației lansează programul „Primul student din familie”

Ministerul liberal al Educației lansează programul „Primul student din familie”

Ministerul liberal al Educației lansează programul „Primul student din familie", în colaborare cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, proiect ce se ridică la 50 de milioane de euro Strategia urmărește creșterea accesului elevilor defavorizați la