ISSN 2457 - 3973

13 iunie 1990 – ziua când Iliescu a chemat minerii să măcelărească protestul pașnic al românilor! (video)

13-15 iunie rămâne una din perioadele cele mai negre din istoria României post-decembriste. Pe 13 iunie 1990, Ion Iliescu chema minerii la București să restabilească ”ordinea” în țară iar pe 14, aceștia ocupau Bucureștiul.

Manifestanții din Piața Universității, în special studenți, dar și intelectuali, aveau să fie bătuți crunt cu bâtele de minerii veniți cu miile la îndemnul lui Iliescu. Nici trecătorii nu au scăpat de furia oarbă a minerilor lui Cozma, mai ales dacă purtau barbă sau părul lung. Sute de persoane au ajuns la spital cu contuzii, fracturi, comoții cerebrale. Au murit 4 oameni și au fost rănite 746 persoane!

A fost considerată cea mai sângeroasă, cea mai brutală ca stil şi anvergură dintre toate acţiunile minerilor. Unii spun că istoria se repetă. A fost cât pe ce, anul trecut, la protestele din 10 august. 

***

În dimineaţa zilei de 13 iunie 1990, pe la ora 3-4 dimineaţa, forţele de ordine au distrus corturile celor aflaţi în Piaţă şi au făcut arestări. Cordoanele de trupe antitero au fost rupte de manifestanţi. În jurul orei 9, mai multe grupuri de muncitori de la IMGB au sosit în Piaţa Universităţii scandând lozincile: “IMGB face ordine!” şi “Moarte intelectualilor!”, “Noi muncim, nu gândim!”. Cu toate astea s-au retras şi au defluit spre o altă zonă necunoscută.

Ajunşi în Gara de Nord la ora 4 dimineata, minerii conduşi de Miron Cozma au fost preluaţi de angajaţi ai unor servicii secrete şi au fost orientaţi spre punctele nevralgice ale Capitalei. Un grup foarte mare a ocupat Piaţa Universităţii, unde au pretins că refac rondurile de flori distruse de corturile manifestanţilor, pe platoul din faţa Teatrului Naţional. Imediat au pătruns în incinta Facultăţii de Geologie, unde au ocupat balconul, simbolul libertăţii de opinie şi au devastat o colecţie unică în Europa de flori de mină şi zăcăminte geologice ca şi sediul Ligii Studenţilor. O soartă asemănătoare au avut şi Facultatea de Litere şi cea de Matematică, dar şi Institutul de Arhitectură Ion Mincu. Numeroşi profesori au fost bătuţi. În zonă, minerii au mai devastat sediile PNŢCD şi ale PNL, unde au pretins că au descoperit valută falsă şi arme şi de unde au furat tot ce se putea fura, inclusiv o staţie radio şi aparate de birotică.

Liderul studenţilor Marian Munteanu a fost bătut şi aruncat apoi în fântâna de la Universitate. Alţi lideri au avut o soartă asemănătoare. Un alt grup a ocupat TVR, autointitulată liberă. În câteva ore Bucureştiul era complet pacificat şi haosul a coborât pe străzile unde puterea era deţinută de aceste grupări paramilitare, care colaborau cu Poliţia şi SRI. Toţi intelectualii, persoanele cu barbă, cei îmbrăcaţi cu haine fistichii au fost bătuti, arestaţi, urcaţi în dubele Poliţiei şi interogaţi la o unitate militară din Măgurele.

PE 15 iunie, la orele prânzului minerii au fost urcaţi în autobuze şi transportaţi la complexul expoziţional Romexpo, unde şeful statului, preşedintele ales recent Ion Iliescu le-a mulţumit pentru acţiunea lor vitejească prin care au salvat democraţia din România. Discursul său a fost întâmpinat cu urale. Imediat după aceasta au fost conduşi la trenurile care îi aşteptau în Gara de Nord, şi transportaţi în Valea Jiului.

Deputatul Mugur Cozmanciuc, președintele PNL Neamț, a declarat referitor la acele momente că românii nu trebuie să uite violențele comise împotriva protestatarilor pașnici.

”Se împlinesc 29 de ani de când Ion Iliescu a chemat minerii să înăbuşe prin violenţă protestele românilor care răspunseseră chemării partidelor istorice PNL şi PNȚ. Protestatarii sperau să blocheze accesul foştilor comuniști și securiști în conducerea statului. În FSN se adunaseră unii dintre cei mai toxici comunişti şi membrii ai fostei securităţi, maeştri ai propagandei şi diversiunii. Protestatarii, care erau simpli civili dornici de libertate şi democraţie, au fost etichetaţi de propagandă ca legionari şi drogaţi, iar partidele istorice PNL şi PNȚ erau etichetate ca instrumente ale puterilor străine care doreau să destabilizeze ţara. Se spunea că în sediile partidelor noastre s-ar fi găsit armament, droguri şi maşini de tipărit bani. Celebra maşină de tipărit bani de la “Peneleu” era de fapt un copiator alb negru, second hand, primit ca donaţie de partidul proaspăt reînfiinţat. În seara zilei de 13 iunie 3 garnituri de tren pline cu mineri au plecat spre Bucureşti, într-o reeditare a loviturii aplicată de către comunişti partidelor politice din opoziție cu prilejul grevei regale în 1947, când sute de studenți membri ai organizațiilor de tineret din PNȚ și PNL au fost bătuți în Piața Palatului de muncitori cu bâte aduși cu camioanele de PCR. Oficial au fost 6 morţi şi peste 1000 de răniţi. Neoficial ne-a fost furată şansa la o democraţie curată, iar libertatea noastră de a decide a fost recapturată de comuniştii rebranduiţi ca “oameni noi”, a declarat președintele PNL Neamț, deputatul Mugur Cozmanciuc.

sursa documentare: wikipedia

Articolul anterior

Șoferi beți sau fără permis, depistați joi de polițiștii din Neamț

Articolul următor

O autocisterna s-a urcat pe o camionetă la Tașca

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *