Încep lucrările de la Oncologia SJU Piatra-Neamţ, investiţie de 20 milioane lei
Dr. Codruț Munteanu a demisionat, miercuri, din funcția de director general al Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamt.
Anunțul a fost făcut de Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț – instituție în subordinea căreia se afla spitalul.
Arsene vorbește despre „agravarea stării de sănătate a doctorului Munteanu”, situație care îl pune în imposibilitatea de a se ocupa de activitatea de manager al spitalului.
„Având în vedere agravarea stării de sănătate a domnului doctor Codruț Munteanu, managerul Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, astăzi, în urma unei discuții pe care am avut-o cu dumnealui, am convenit încetarea contractului de management prin acordul de voință al părților. Regret nespus că nu voi mai putea face echipă cu dumnealui, dar l-am înțeles pe deplin: atribuțiile de șef al unei astfel de unități medicale sunt extrem de multe și solicită un efort maxim și continuu, iar starea fizică nu îi mai permite o astfel de rezistență. În cei doi ani și jumătate cât a deținut funcția de director, cu toate greutățile întâmpinate, am reușit să facem echipă și să implementăm foarte multe proiecte în Spitalul Județean. Îi mulțumesc domnului doctor pentru tot ce a făcut în tot acest timp și îi doresc sănătate multă, pentru că este mai importantă decât orice”, a scris Ionel Arsene pe pagina lui de socializare.
Doctorul Codruț Munteanu a fost, înainte de a suferi o fractură la picior, protagonistul unor episoade cel puțin întortocheate.
Înainte de începerea campaniei electorale pentru prezidențiale a fost ales membru al biroului de conducere al PSD Piatra Neamț pentru ca la câteva zile distanță să vină la sediul PNL Neamt pentru a se plânge împotriva presiunilor care s-au făcut impotriva sa de liderii PSD Neamț.
Totodată, dr Codruț Munteanu a declarat ca îl susține pe președintele PNL Neamț, deputatul Mugur Cozmanciuc.
A demisionat din conducerea PSD Piatra Neamț și apoi din partid după care a suferit o fractura la un picior și s-a întors la București, pentru convalescență.
În acest timp, conducerea (oficiala) a spitalului a fost asigurata de directorul medical.
Neoficial se vorbește că deciziile la spital sunt luate de un personaj aflat încă sub protecția mai marilor județului. Cum la fel de neoficial se vorbește ca demisia doctorului Munteanu de la conducerea Spitalului reprezinta o victorie a celor care ghidonează din umbră afacerile de zeci de milioane de euro din spital. Plastic, unii au denumit-o „mafia din spital”.









