Apă furnizată cu program în cartierele Condreni, Blebea şi Humuleşti din Târgu-Neamţ
Tânărul în vârstă de 26 ani, din Răuceşti, accidentat de un autoturism condus de un bărbat din Timişeşti, a decedat la spital.
„Din primele cercetări a reieșit că, în timp ce un autoturism condus de un bărbat de 38 de ani, din Timișești, se deplasa cu un autoturism pe DN 15B, ar fi surprins și accidentat, un tânăr de 26 de ani, din Răucești, care se deplasa pe lângă bicicletă, pe marginea părții carosabile, având îmbrăcăminte cu elemente fluorescent reflectorizante. Din nefericire, în urma evenimentului rutier e rezultat decesul tânărului de 26 de ani. Conducătorul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subinspectorul Ramona Ciofu.
Bărbatul din Timişeşti a fost reţinut pentru 24 ore.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.








