ISSN 2457 - 3973

A murit un profesor de la Colegiul Naţional “Petru Rareş”

Colegiul Național Petru Rareș anunță, cu profund regret, trecerea în neființă a profesorului Ioan Crăciun.

Dedicat carierei de dascăl, căreia i-a dăruit peste 40 de ani, slujitor al Limbii și literaturii române, domnul profesor va rămâne în amintirea colegilor și a elevilor ca o prezență elegantă, sobră, autoritară prin cultură, prin măiestria didactică precum și prin rolul important pe care l-a avut la conducerea Inspectoratului Școlar al județului Neamț.

Un profesor este asemeni unei candele ce se consumă dăruind lumină elevilor, generație, după generație ! Azi CANDELA domnului profesor Crăciun ….s-a stins aici în ceea ce privește dăruirea de lumină pe pământ, dar cei care au primit lumină de la el, o sa-i aprindă mereu o candelă, rugându-se pentru sufletul lui la plecarea lui ,,de dincolo de stele”, ÎN ÎMPĂRĂȚIA CERURILOR! Un om moare de două ori: odată când sufletul părăsește corpul și a doua oară, când nimeni numai vorbește despre el! Domnul profesor Crăciun ….rămâne nemuritor în sufletul multor serii de elevi, care l-au iubit și apreciat!

DRUM LIN, DOMNULE PROFESOR SPRE ÎMPĂRĂȚIA CERURILOR!

Dumnezeu să-l odihnească!

Sincere condoleanțe familiei!

 

 

 

Articolul anterior

Iată toate relaxările aprobate de Guvern din 15 mai (document)

Articolul următor

ALERTĂ Percheziţii în două localităţi din Neamţ

2 Commentarii

  • Condoleante familiei,

    Un profesor dedicat, cu mare iubire de literatura si limba romana. Mi – a fost profesor timp de trei ani si am avut onoarea sa dau bacalaureatul cu domnia sa in 1991 ..
    Sa i fie drumul lin spre cer !

  • Mi-fost profesor și diriginte. Un OM de înaltă clasă.
    Sincere condoleante familiei!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *