Un accident rutier în care au fost implicate 3 aututoturisme s-a produs, marţi (28 iunie 2022), în jurul orei 18,30, în localitatea Stejaru – comuna Pângăraţi.
„Din primele cercetări a reieșit că, un autoturism condus de un bărbat, de 50 ani, din Pângărați, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie, de 41 ani, din Piatra-Neamț, ce circula în fața sa. În urma impactului, acesta ar fi fost proiectat într-un autoturism condus de un bărbat de 60 ani, care era oprit, cu intenția de a efectua manevra de viraj la stânga, pe un drum lăturalnic. În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea femeii în vârstă de 41 ani”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subinspectorul Ramona Ciofu.
Cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.