Accident cu şase persoane în Piatra-Neamț: O mașină a intrat în scara unui bloc

Un accident rutier grav în care au fost implicate şase persoane a avut loc sâmbătă dimineață în municipiul Piatra-Neamț.

Evenimentul s-a produs în jurul orei 04:15, pe strada Dimitrie Leonida.

Două autoturisme au fost implicate în coliziune.

Impact violent pe strada Dimitrie Leonida

În urma impactului puternic, ambele autoturisme au părăsit partea carosabilă.

Una dintre mașini a intrat direct în scara unui bloc din zonă.

În urma coliziunii, mai multe cabluri electrice au fost avariate.

Cele șase persoane au reușit să iasă singure din vehicule până la sosirea echipajelor de salvare.

Trei tineri au ajuns la UPU Piatra-Neamţ

La fața locului au fost alocate de urgență forțe ale Detașamentului de pompieri Piatra-Neamț.

Au intervenit prompt și echipaje de la Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ), SMURD Terapie Intensivă Mobilă (TIM) și Inspectoratul de Poliție Județean.

„Trei persoane (o femeie de 19 ani și doi bărbați de 17 și 24 ani) au necesitat îngrijiri medicale, fiind preluate de echipajele SMURD TIM și SAJ și transportate la spital”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, căpitanul Irina Popa.

Panică în bloc

Pompierii militari au acționat pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire a incendiilor.

Totodată, salvatorii au curățat carosabilul de elementele rezultate în urma distrugerii mașinilor.

Din cauza mașinii intrate în scară, un locatar al blocului s-a autoevacuat în siguranță.

Ceilalţi locatari, treziţi de bubuitură, s-au panicat la rândul lor.

La locul accidentului a fost chemat și un echipaj al distribuitorului de energie electrică pentru a repara defecțiunile majore de la rețea.

Poliţiştii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal privind infracţiunea de vătămare corporală din culpă.

Articolul Anterior

Antonia Voroneanu, finalista de la „Românii au talent”, premiată de prefectul Maria Apostol

Articolul Următor

Pompierii nemțeni s-au calificat la etapa națională a concursurilor ISU

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite