Un tânăr în vârstă de 20 ani a fost rănit în urma unui accident rutier produs în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Acesta se afla la volanul unui autoturism cu care s-a răsturnat în albia unui pârâu din localitatea Farcaşa.
„Din primele cercetări a reieșit că, în timp ce un tânăr, de 20 de ani, din Poiana Teiului, se deplasa cu un autoturism pe Drumul Național 17 B, ar fi părăsit partea carosabilă, acroșând un indicator, după care s-ar fi răsturnat pe cupolă, în albia unui pârâu. În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea conducătorului auto”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subinspectorul Ramona Ciofu.
Tânărul a fost transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale. El a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.