ISSN 2457 - 3973

Accident mortal în Piatra-Neamţ. Trei tineri s-au răsturnat cu maşina.

Un accident mortal s-a produs în noaptea de joi spre vineri în municipiul Piatra-Neamţ. Un tânăr de 25 ani s-a răsturnat cu maşina pe strada 1 Decembrie 1918.

În autoturism se mai aflau doi pasageri în vârstă de 24 ani respectiv 32 ani.

Maşina scăpată de sub control a intrat într-un gard, a lovit şi reţeau de gaz metan şi s-a răsturnat pe cupolă.

Pasagerul de 24 ani a murit în urma rănilor suferite.

Poliţiştii spun că şoferul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

„Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că în timp ce un tânăr de 25 de ani, din Piatra-Neamț, conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, ar fi părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu gardul unui imobil și răsturnându-se pe cupola autovehiculului. În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto și a altor două persoane în vârstă de 24, respectiv 32 de ani, din Piatra-Neamț, pasageri în autoturismul în cauză, care au fost preluați de echipajele medicale. Din păcate, la scurt timp după preluarea acestora, a fost anunțat decesul tânărului de 24 de ani. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subinspectorul Ramona Ciofu.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Articolul anterior

Program cu publicul în două schimburi și în week-end la Serviciul de Pașapoarte Neamț

Articolul următor

George Lazăr, președintele PNL Neamț, numit secretar de stat în Guvern, la Ministerul Energiei

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.