ISSN 2457 - 3973

Accident mortal la Petru Vodă! Coliziune între două TIR-uri!

Un accident mortal s-a produs, marţi, la intersecția drumului național DN 15 B, în localitatea Petru Vodă.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subinspectorul Ramona Ciofu, a declarat că în accident au fost implicate două TIR-uri.

„Din cercetările preliminare efectuate de polițiști a reieșit că, între două autotrenuri, unul condus de un bărbat de 30 de ani, din județul Bistrița Năsăud, iar celălalt condus de un bărbat de 43 de ani, din județul Harghita, ar fi avut loc o coliziune, în condiții ce vor fi stabilite în cursul cercetărilor. Din nefericire în urma evenimentului rutier a rezultat decesul bărbatului de 43 de ani și rănirea bărbatului de 30 de ani”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.

La locul solicitării s-au deplasat şi pompierii cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD de la Garda II de Intervenție Poiana Teiului și o ambulanță de la SAJ Ceahlău.

„În urma evenimentului rutier produs între 2 TIR – uri (unul încărcat cu lemne și unul gol) o persoană a fost aruncată din cabina autotrenului pe partea carosabilă. Imediat, pompierii au acționat pentru acordarea manevrelor de resuscitare unui bărbat în vârstă de aproximativ 43 de ani. Din păcate, victima nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul acestuia de membrii echipajului SAJ. Celălalt conducător auto, un bărbat de 30 de ani, a primit îngrijiri medicale la locul evenimentului de la echipajul SMURD dar a refuzat transportul la spital”, a menţionat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc acest eveniment rutier.

Articolul anterior

Primăria Piatra-Neamț, dispoziție privind închiderea circulaţiei rutiere pe str. Piața Ștefan cel Mare

Articolul următor

Fonduri pentru repararea punților pietonale din Piatra-Neamț

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *