Încep lucrările de la Oncologia SJU Piatra-Neamţ, investiţie de 20 milioane lei
Actualizare: În accidentul de la Pipirig s-au ciocnit frontal un TIR încărcat cu lemne și un camion plin cu nisip. În urma impactului, camionul cu nisip s-a răsturnat pe șosea. Șoferul acestuia este grav rănit și a fost transportat la spital.
În zonă se așteaptă o macara pentru a repune camionul pe roți.
Știrea inițială
Un accident rutier s-a produs, sâmbătă dimineață, în localitatea Dolhești – comuna Pipirig, pe drumul național care leagă orașul Târgu Neamț de viaductul de la Poiana Teiului.
Potrivit ISU Neamț, în accident au fost rănite 2 persoane dintre care una va fi transportată la spital.
”Avem o misiune de asigurare a măsurilor de protecție și stingere a incendiilor la un accident rutier în localitatea Dolhești, comuna Pipirig. La locul solicitării s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, și o ambulanță SMURD, precum și un echipaj de ambulanță. Nu sunt victime încarcerate. Unul dintre șoferi va fi preluat de echipajul de la ambulanță și va fi tranportat la Centrul de Primiri Urgențe Tg. Neamț. Cel de-al doilea refuză transportul la spital. Drumul național este blocat pe ambele sensuri”, au declarat reprezentanții ISU Neamț.
Polițiștii rutieri se află în zona accidentului pentru a efectua cercetări.










