Încep lucrările de la Oncologia SJU Piatra-Neamţ, investiţie de 20 milioane lei
Un adolescent în vârstă de 15 ani s-a electrocutat, sâmbătă seara, după ce s-a urcat pe vagonul unui tren de marfă, garat la Roman, ca să-şi facă un selfie.
Pompierii l-au găsit pe băiat căzut lângă vagon, fiind aruncat de arcul electric format pe linia de 27.000 volţi.
„La locul evenimentului s-au deplasat două echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Roman. Ajunși la locul solicitării, pompierii au constatat că un adolescent în vârstă de 15 ani s-a urcat pe un vagon al unui tren de marfă și s-a electrocutat. Baiatul era căzut lângă vagon. Acesta prezenta arsuri pe o suprafață mare a corpului. Paramedicii au acordat primul ajutor calificat persoanei, după care au predat-o unui echipaj de la SAJ (cu medic) sosit la locul evenimentului. Băiatul a fost transportat la Centrul de Primiri Urgenţe Roman”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa.
Din cauza stării foarte grave în care se afla, medicii UPU Roman au solicitat transferul la Bucureşti. Băiatul a fost transportat cu o ambulanţă până la Bacău de unde a fost preluat de un elicopter SMURD.
În urmă cu o săptămână s-a produs un caz similar. Atunci, trei adolescente s-au urcat pe un vagon pentru a-şi face un selfie. Două dintre ele au fost electrocutate de arcul format cu linia de tensiune. Una dintre adolescente are arsuri pe circa 45% din suprafaţa corporală şi se află internată în stare gravă la Unitatea de Arşi a Spitalului de pediatrie din Iaşi. A doua adolescentă a suferit arsuri minore iar a treia a scăpat nevătămată.









