Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ, efectuează marţi (25 ianuarie) 11 percheziții domiciliare, 7 în județul Neamț și 4 în județul Iași, în cadrul unui dosar penal în care se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de obținere ilegală de fonduri și fals în înscrisuri sub semnătură privată.
„Din cercetări a reieșit că, în perioada mai 2020 – septembrie 2021, administratorul unei societăți comerciale din Piatra Neamț ar fi încheiat, în mod fictiv, mai multe contracte de muncă, în baza acestora obținând subvenții nelegale. În urma percheziţiilor efectuate, urmează să fie identificate și ridicate mijloace de probă care privesc posibila activitate infracțională a persoanei vizate de anchetă. 7 persoane vor fi conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, în vederea audierii. Valoarea totală a prejudiciului este de 282.529 de lei”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subinspectorul Ramona Ciofu.
În activități, sunt angrenați luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț și polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție județene Neamț și Iași.