Temporar nu se pot face plăți la Direcția de Taxe și Impozite Piatra-Neamț (marți, 26 ianuarie 2021)
Alin Lehăduș (PRO România) este noul viceprimar al municipiului Piatra-Neamț.
Acesta a fost ales în cadrul unei ședințe extraordinare la care au participat 16 consilieri, dintre cei 23 în funcție. Au lipsit consilierii PSD și ALDE, chiar dacă știau de convocarea ședinței.
Grupul PNL nu a făcut inițial nici o propunere pentru funcția de viceprimar.
PRO România, prin Liviu Harbuz, l-a propus pe Alin Lehăduș.
Având în vedere numărul de voturi obținut de Alin Lehăduș – respectiv 16 voturi din 16 voturi – este clar că a fost susținut și de reprezentanți ai PNL și USR. Ceea ce denotă faptul că au fost găsite noi punți de comunicare pentru a păstra alianța PNL – USR – PRO România.
Ulterior, pentru a doua funcție de viceprimar al municipiului Piatra-Neamț a fost propus Constantin Teodorescu (PNL) care a anunțat că refuză oferta și va demisiona imediat, dacă va fi ales. Din acest motiv, 15 consilieri au votat împotriva propunerii iar Constantin Teodorescu a anulat votul.
A fost propus și Mihai Obreja (PNL) pentru a fi îndeplinită procedura (de 3 propuneri pentru 2 funcții) dar inspectorul școlar general a declinat și el oferta și s-a votat după modelul anterior.