Crimă la Roman! Tânăr acuzat că şi-a ucis iubita în urma unui conflict!
Andrei Carabelea va candida la alegerile parlamentare pe lista Partidului Forţa Dreptei – formaţiune politică înfiinţată de Ludovic Orban.
Carabelea va fi prezentat oficial joi (28 septembrie), într-o conferinţă de presă la care va fi prezent deputatul Ionel Dancă.
„Filiala județeană Forța Dreptei Neamț vă invită la o conferință de presă joi, 26 septembrie a.c., ora 12,00, la Hotel Ceahlău. Vor participa domnul deputat Forța Dreptei, Ionel Dancă, și domnul Andrei Carabelea, primarul municipiului Piatra-Neamț”, este anunţul făcut de reprezentanţii filialei.
Astfel, sunt spulberate toate scenariile care îl dădeau pe Carabelea ca susţinător a lui Mircea Geoană sau a altui candidat la prezidenţiale.
Asta pentru că Ludovic Orban a anunţat că va candida pentru funcţia supremă în stat.
Rămâne de văzut dacă vor exista şi alţi membri ai PNL Neamţ, mai mult sau mai puţin marcanţi, care îl vor urma pe Carabelea la Forţa Dreptei.
Andrei Carabelea a pierdut alegerile pentru funcţia de primar al municipiului Piatra-Neamţ, după care a fost demis din funcţia de preşedinte al filialei PNL Piatra-Neamţ.
El a contestat decizia la nivel central, dar aceasta nu a fost soluţionată până acum.
Totodată, PNL Neamţ a anunţat lista de candidaţi la alegerile parlamentare, pe care Andrei Carabelea nu s-a regăsit.
De aici şi decizia acestuia de a alege Partidul Forţa Dreptei cu care speră să ajungă în Parlament.