Arestat la Grumăzești după ce a incendiat 3 mașini în Germania! Prejudiciul – 60.000 euro!

Polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale, în colaborare cu polițiștii din cadrul Postului de Poliție Grumăzești au depistat pe raza localității Grumăzești, un bărbat de 35 de ani, pe numele căreia autoritățile judiciare din Germania au emis un mandat de arestare preventivă.

Bărbatul este cercetat pentru săvârşirea infracțiunii de incendiere, față de acesta fiind emis un mandat european de arestare.

În fapt, la data de 22 septembrie a.c., în jurul orei 00.10, bărbatul, în timp ce se afla pe raza unei localități din Germania, ar fi incendiat un autoturism, în valoare de aproximativ 50.000 de euro. Incendiul s-a extins și la alte două vehicule parcate în apropiere, prejudiciul total ajungând la o valoare de aproximativ 60.000 de euro.

Bărbatul a fost condus la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, acesta fiind reținut pentru 24 de ore și depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău.

Activitatea a beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul I.P.J. Neamț.

Articolul Anterior

COVID „explodează” în Neamț: 148 cazuri intr-o zi! Spitalul de la Lețcani – o afacere dubioasă!

Articolul Următor

Patronul unei firme cunoscute de construcții din Piatra-Neamț a murit din cauza COVID

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite