Asociația Star vă invită la a patra ediție a manifestării ”Europa văzuta prin ochii copiilor”

Comunicat de presă Asociația Star Piatra Neamț

Vă așteptăm luni 9 mai 2016 ora 10.30 în Piața Curtea Domnească din Piatra-Neamț pentru a susține echipajele școlare participante la manifestarea concurs „Europa văzută prin ochii copiilor”, editia a IV-a.

9 Mai – Triplă semnificaţie pentru poporul român: Ziua Europei, a Independenţei României şi sfârşitul celui de-al doilea război mondial

În fiecare an, pe data de 9 mai se serbează Ziua Europei. Pe lângă această semnficaţie, 9 mai marchează şi Ziua Independenţei României şi a sfârşitului celui de-al doilea război mondial.

Organizatorii și partenerii  manifestării sunt: Asociația Culturală Star Piatra-Neamț, Primăria Piatra-Neamț, Inspectoratul Școlar Județean Neamț, Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț și Biroul de Informare al Parlamentului European în România.

Anul acesta la concurs vor participa 7 echipaje școlare reunind aproximativ 65 de elevi și cadre didactice: Liceul „ Carol I” Bicaz, „Independenții” – Liceul „ Vasile Conta” Tg. Neamț, „Forța CNRV” – Colegiul Național „ Roman Vodă” din Roman, „Micii europeni”” – Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Alexandru Roșca” Piatra-Neamț, „Visătorii” – Școala Gimnazială „Nicu Albu” din Piatra Neamț, „EURO – team” – Școala Gimnazială nr. 2 Piatra-Neamț și  echipajul „ Victorioșii” reprezentanții ai județului Dâmbovița.

Numărul de membri al unui echipaj școlar este cuprins între 2–15 membri. Componența unui echipaj școlar: 1 elev talentat la desen care în decurs de maxim 60 min își va demonstra abilitatea, elevi care vor prezenta un moment artistic (muzică, teatru, dans) ce nu va depăși 15 min, elevi care vor răspunde la întrebările de cultură generală conform bibliografiei puse la dispoziţie în regulament. Echipajele vor beneficia de un tratament egal indiferent de școala pe care o reprezintă.

Juriul concursului echipajelor școlare va fi alcătuit din reprezentanți ai ISJ Neamț, Primăria Piatra-Neamț, Centrul pentru Cultură și Arte „ Carmen Saeculare” Neamț etc.

Organizatorii vor răsplăti cu diplome și distincții echipajele participante.

De asemenea momentele de divertisment și animație vor reuni echipajele școlare și publicul prezent la manifestare în timp ce juriul va delibera.

Felicitări finaliștilor!

Vă așteptăm cu mult drag!

Articolul Anterior

Urban a plantat 15.000 de flori în municipiul Piatra Neamț

Articolul Următor

În Neamț sunt așteptați la urne 470.816 alegători

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite