ISSN 2457 - 3973

Atac cu repetiţie al ursului în aceeaşi gospodărie din Bicaz Chei

Ursul care atacat noaptea trecută gospodăria din Bicaz Chei a mai provocat pagube în aceeaşi locaţie.

Potrivit Jandarmeriei Neamţ, ursul a omorât anul trecut mai multe animale pe care omul le creştea în curte.

De această dată, ursul a distrus o porţiune din gard, înainte să fie alungat de jandarmi în pădure.

“La locul sesizării s-a deplasat un echipaj de jandarmerie din cadrul Postului de Jandarmi Montan Bicaz – Izvorul Muntelui, reprezentanți ai Primăriei Bicaz Chei și ISU Neamț. La sosirea forțelor de intervenție ursul era încă prezent în apropierea gospodăriei și s-a procedat la alungarea lui către pădure. Jandarmii montani au rămas în apropierea gospodăriei pentru a monitoriza zona și a se asigura că pericolul nu mai este iminent. Din cele relatate de apelant, ursul a provocat doar pagube materiale, respectiv a distrus o porțiune din gardul împrejmuitor al locuinței. Prezența animalului sălbatic în zonă este constatată frecvent de către apelant, mai ales pe timpul nopții, anul trecut atacându-i și animalele domestice din gospodărie”, a declarat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Neamţ, Gabriela Magdalena Muraru.

În noaptea de 11 spre 12 august, la ora 03.50, prin apel la 112 a fost semnalată prezența unui urs în apropierea unei locuințe din comuna Bicaz Chei. Jandarmii au intervenit și au procedat la îndepărtarea animalului sălbatic către zona împădurită. Locuitorii comunei Bicaz Chei au fost avertizați de existența pericolului prin mesaj RO-ALERT.

De la începutul anului și până în prezent, jandarmii nemțeni au fost alertați și au intervenit la opt sesizări făcute prin apel la 112, care semnalau prezența urșilor în apropierea gospodăriilor. În cinci situații, atacul urșilor s-a soldat cu pagube materiale, iar în alte trei cazuri a fost semnalată doar prezența lor, în momentul în care jandarmii au ajuns la locul sesizării, ursul nu se mai afla în zona respectivă, acesta nefiind găsit nici în zona apropiată.

“Recomandăm cetățenilor ca în astfel de situații să sune la 112, să nu încerce să intervină pentru a nu-și pune viața în pericol, să își asigure animalele din gospodărie înainte de lăsarea întunericului, să nu lase resturi menajere depozitate necorespunzător și să respecte recomandările din mesajul RO – ALERT”, au precizat reprezentanţii Jandarmeriei Neamţ.

 

 

 

Articolul anterior

Peste 160 abateri rutiere constatate în 4 ore de poliţiştii din Neamţ

Articolul următor

Viceprimarii de Piatra-Neamţ au fost repuşi, oficial, pe funcţii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *