ISSN 2457 - 3973

Au început să cadă stâlpi la Piatra-Neamţ…

Doi stâlpi de energie electrică de pe strada Ştefan cel Mare, din Piatra-Neamţ, (în faţa stadionului) au căzut şi au avariat două autoturisme.

Doar o minune a făcut că niciun om să nu fie rănit.

“La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de la Detașamentul Piatra Neamț (o autospecială complexă pentru intervenție, o autospecială pentru descarcerare, o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțime și o ambulanță SMURD), IPJ,  IJJ,  Poliția Locală Piatra Neamț și Delgaz Grid. Ajunși la locul solicitării, pompierii au găsit doi stâlpi căzuți, un stâlp era căzut peste un autoturism staționat, iar altul pe carosabil. Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor prin deconectarea bornelor bateriilor, după care au intervenit pentru îndepărtarea celor doi stâlpi de electricitate”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa.

    Articolul anterior

    FOTO Casa praznicală din Girov, făcută scrum într-un incendiu. Biserica a fost salvată la limită.

    Articolul următor

    Dar din dar… Copiii Centrului “Elena Doamna” Piatra-Neamţ au pregătit şi oferit mucenici copiilor ucraineni

    Lasă un comentariu

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Cel mai popular