Încep lucrările de la Oncologia SJU Piatra-Neamţ, investiţie de 20 milioane lei
Un bărbat în vârstă de 30 ani, din localitatea Horia – judeţul Neamţ, a fost salvat din ştreang, în ultima clipă, de un poliţist şi un jandarm.
Bărbatul a fost găsit pe podul care traversează râul Moldova, cu capul într-un laţ făcut dintr-un şnur.
„În zona de ieșire de pe podul rutier, ce traversează râul Moldova, patrula formată din Agent șef principal de poliție Cănărău Ioan din cadrul Poliției municipiului Roman și Sergent major Căuş Gabriel din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Bacău au identificat persoana în cauză, un bărbat de 30 de ani, din localitatea Horia, care prezenta semne vitale. Cei doi au așezat persoana într-o poziție sigură, tăind șnurul cu care aceasta se spânzurase. Echipajul medical sosit la fața locului a preluat victima, acesta fiind transportată la o unitate medicală, pentru acordarea de îngrijiri de specialitate”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, inspectorul Ramona Ciofu.
În aceeşi zi, cei doi au găsit şi o fetiţă în vârstă de 5 ani, din Cordun, care se rătăcise de părinții săi în zona Parcului din Municipiul Roman.









