Bătaie colectivă sfârșită în Arestul Poliției Neamț

Patru bărbați din Valea Ursului au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore, fiind acuzați de comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Fapta s-a produs pe 4 ianuarie iar din investigațiile efectuate a reieșit că cei 4, cu vârste cuprinse între 37 și 45 de ani, s-ar fi deplasat în apropierea unei societăți comerciale din Valea Ursului, iar pe fondul unui conflict ar fi lovit trei bărbați, cu vârste cuprinse între 26 și 31 de ani, din aceeași localitate.

La data de 7 ianuarie a.c., polițiștii au documentat activitatea infracțională a celor 4, pe care i-au depistat și condus la sediul poliției, în vederea continuării cercetărilor.

În urma administrării probatoriului, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de aceștia, sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Aceștia au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Neamț, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

Articolul Anterior

Ce a făcut deputatul PNL Mugur Cozmanciuc în ultimele 3 luni ale anului 2019

Articolul Următor

Reguli noi prin care polițiștii pot conduce persoanele la sediul Poliției

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite