ISSN 2457 - 3973

Bătaie generală la Răucești. Polițiștii au folosit armele.

noaptea de 8 august  a.c., în jurul orei 23.30,  polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Târgu-Neamţ au fost sesizați cu privire la faptul că, în localitatea Răucești, a izbucnit un conflict între mai multe persoane.

Imediat, la fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliție din cadrul Secției de Poliție Rurală Târgu-Neamţ și luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, care au procedat la aplanarea altercației și implicit la conducerea la sediul poliției a persoanelor participante.

Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit că, pe fondul consumului de alcool și  a unui conflict izbucnit spontan, patru persoane cu vârste cuprinse între 20 și 43 de ani, din Piatra Neamț și județul Suceava, ar fi exercitat acte de violență asupra a trei persoane.

Ulterior, cei patru, ar fi provocat distrugeri asupra unui imobil din Răucești, tulburând ordinea și liniștea publică.

La vederea polițiștilor, cei în cauză ar fi devenit recalcitranți și având asupra lor obiecte contondente, ar fi continuat adresarea de amenințări cu acte de violență, fiind somați să înceteze, moment în care au fost executate 5 focuri de armă, fără a rezulta rănirea vreunei persoane.

La data de 9 august a.c., în baza probatoriului administrat, cele patru persoane au fost reținute pentru 24 de ore, fiind cercetate sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violenţe, distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Astăzi, cei în cauză urmează a fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Neamț, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

Articolul anterior

Prefectul Lazăr: Este gata studiul de fezabilitate pentru tronsonul de autostradă Târgu Neamţ – Târgu Mureş

Articolul următor

Doi copii și 2 adulți, răniți într-un accident la Horia

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *