Bătrână din Piatra-Neamţ înşelată cu aproape 100.000 de lei prin metoda „fondului de investiţii”

O bătrână din Piatra-Neamţ a fost înşelată cu aproape 100.000 de lei prin metoda „fondului de investiţii”.

„La data de 3 decembrie a.c., în jurul orei 18:30, Poliția municipiului Piatra-Neamț a fost sesizată de către o femeie de 72 de ani, din Piatra-Neamț, cu privire la faptul că, în perioada 2-3 decembrie a.c., ar fi fost victima infracțiunii de înșelăciune. În urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că, persoane necunoscute, care s-ar fi recomandat ca fiind reprezentanți ai unui fond de investiții și a unei unități bancare ar fi determinat-o să transfere suma de 28.000 de lei, printr-o aplicație de banking și să depună suma de 70.000 de lei în ATM-urile pentru monede virtuale de pe raza municipiului Piatra-Neamț. Ca urmare a acestor acțiuni, persoanei vătămate i-ar fi fost promis un căștig de 16.000 lei, reprezentând dividentele unor acțiuni pe care aceasta le achiziționase la o companie de investiții în urmă cu 20 de ani”, a transmis IPJ Neamţ.

Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, acces ilegal la un sistem informatic și alterarea integrității datelor informatice.

În urmă cu câteva zile, o tânără din Ţibucani a fost înşelată, prin aceeaşi metodă, cu 3.600 de lei.

Poliţiştii atrag atenţia că astfel de „oferte” sunt prea frumoase pentru a fi adevărate şi regula de aur în on-line este extrem de simplă: nu vă încredeţi în diferte oferte care vă promit câştiguri rapide sau sume mari de bani!

Articolul Anterior

Un şofer beat a intrat cu maşina în autospeciala poliţiei, aflată în intervenţie, la Târgu-Neamţ

Articolul Următor

Moș Nicolae sosește vineri – 5 decembrie la Curtea Domnească din Piatra-Neamț

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite