În dimineața zilei de 05.04.2017, în cadrul unei acțiuni organizate la nivelul Poliţiei Municipiului Piatra Neamţ, polițiștii au oprit în trafic un autoturism ce se deplasa pe strada Baltagului.
A fost identificat conducătorul auto, un bărbat de 41 ani, din Negreşti, iar în urma controlului efectuat asupra autoturismului, s-a constatat că pe bancheta din spate şi în portbagajul vehiculului se aflau 743 de pachete de țigări, respectiv 14860 de ţigarete, de provenienţă din Republica Moldova, fără a fi supuse taxelor vamale.
Totodată în autoturism se mai afla un pasager, o femei de 35 de ani, din Negrești.
Polițiștii au ridicat în vederea confiscării cele 14860 de ţigarete şi au luat măsura indisponibilizării autoturismului folosit la transportul mărfii.
