VIDEO Tânăr reținut la Răuceşti pentru trafic de droguri de risc
O femeie a fost rănită, miercuri – 10 aprilie, în urma unui carambol în care au fost implicate 3 maşini.
„În urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că, în timp ce un tânăr în vârstă de 29 de ani, din județul Bacău, conducea o autoutilitară din direcția Piatra-Neamț spre Bicaz ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie, de 39 de ani, din Piatra-Neamț, ce se deplasa în fața autoutilitarei și care ar fi oprit pentru a acorda prioritate de trecere altor vehicule. În urma impactului, autoturismul a fost proiectat într-o altă autoutilitară ce se deplasa în fața sa”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, inspectorul Ramona Ciofu.
În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătoarei auto în vârstă de 39 ani.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.








